Digitalizarea în HR: Un startup care se axează pe managementul angajaților anunță atragerea unei runde de investiții de 2 milioane de dolari

cost forta de munca, calcule, birou Foto: Peels

Startup-ul Nestor, o Platformă de “People Intelligence” care se axează pe modul în care organizațiile își dezvoltă și își păstrează angajații prin crearea unui limbaj comun axat pe abilități, a anunțat astăzi atragerea unei runde de investiții de 2 milioane de dolari. Runda a fost condusă de Eleven Ventures, cu participarea Underline Ventures si a mai multor investitori din San Francisco. Fondul de investitii Eleven Ventures a jucat un rol important și în extinderea pe piețele globale a unor companii de tehnologie precum Payhawk și Gtmhub, în verticalele fintech și “future of work”. Nestor este alumni al acceleratorului Y Combinator.

“Tranziția către un mediu de lucru hibrid experimentată pe parcursul ultimilor ani, împreună cu tendințele globale de pe piata muncii, cum ar fi “The Great Resignation” și “Quiet Quitting”, au forțat organizațiile să regândească și să redefinească fundamental strategiile de dezvoltare ale angajaților. Arhitectura inflexibilă prin care companiile definesc job-urile sau programele de training create fără a lua în considerare decalajul dintre abilitățile necesare și competențele reale ale angajatului nu își mai au locul în această nouă dinamică a forței de muncă. Acest lucru are de asemenea și un impact negativ direct asupra motivării angajaților, care au sentimentul că nu au niciun cuvânt de spus asupra modului în care își îndeplinesc atribuțiile la muncă. Dezvoltarea forței de muncă a viitorului este agilă, aliniată cu nevoile de business și democratizată, pentru a oferi angajaților mai multa autonomie și oportunități”, spun reprezentanții firmei.

Dezvoltatorii Nestor spun că platforma își propune să aducă împreună procesele de engagement, management al performanței și dezvoltare a angajaților, printr-o abordare bazată pe competențe. Soluția utilizează predictive analytics și un sistem inteligent de nudging automation pentru a ajuta companiile să dezvolte și să păstreze angajații. Platforma conectează competențele angajatului cu cele mai importante procese de talent management prin crearea unui profil unitar bazat pe abiltăți, profil care permite angajaților să identifice direcții noi posibile în cariera profesională sau să preia noi roluri în interiorul companiei, bazate atât pe interesele proprii, cât și pe nevoile companiei.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Cu o rată de adoptie de 98% la nivel organizațional, platforma Nestor se bucură de încrederea managerilor și liderilor de HR din companii vizionare, de dimensiuni medii și mari, inclusiv companii din top Fortune 500 din Europa, America de Nord și America Latină. . Recent, Andreea Baciu – Chief Culture Officer al UiPath – a devenit advisor al Nestor.

Nestor va folosi această rundă de investiții pentru a dezvolta echipele de vânzări și customer success, dar și pentru a-și accelera expansiunea în segmentul enterprise pe piețele din SUA și America Latină. Firma intenționează să lanseze un modul inteligent pentru planificarea carierei, modul cu ajutorul căruia angajații vor putea explora cu ușurință care sunt direcțiile alternative pe care le pot urma în carieră și care sunt skill-urile și competențele pe care ar trebui să le dezvolte în perioada următoare.

“Fiecare angajat are un potențial unic. Viziunea noastră este de a crea acel spațiu în care fiecare angajat primește oportunitatea potrivită la momentul potrivit pentru a-și îmbunătăți continuu abilitățile ce îl vor ajuta să-și dezvolte cariera profesională. Ajutăm organizațiile să contribuie în mod semnificativ la dezvoltarea fiecărui angajat și să dăm liderilor de resurse umane abilitatea de a construi strategii agile de HR, strategii care se extind dincolo de abordarea tradițională a job-urilor prin plasarea abilităților în centrul celor mai importante procese de talent management”, spune Bogdan Apostol, CEO & Co-fondator Nestor.

“Bogdan și echipa sa aduc o perspectivă noua pieței de aplicații software, de people analytics și managementul talentelor, o piață care astăzi valorează miliarde de dolari. Platforma Nestor oferă vizibilitate angajaților asupra unor active non-lineare așa cum sunt skill-urile și abilitățile angajaților, engagementul, performanța, cultura și mobilitatea carierei într-un mod intuitive, dar în același timp inteligent”, transmite Vassil Terziev, Managing Partner Eleven Ventures.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: