Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat vineri grupul informatic Apple că va trebui să plătească tarife de 25% dacă telefoanele iPhone pe care le vinde în SUA nu sunt fabricate în interiorul granițelor, transmite Reuters, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Imediat după acest anunț, acțiunile Apple au scăzut cu 2,5% în schimburile care preced deschiderea oficială a bursei, trăgând în jos principalii indici bursieri.
„În urmă cu ceva timp l-am informat pe Tim Cook de la Apple că mă aștept ca telefoanele lor iPhone vândute în SUA să fie fabricate și asamblate în SUA, nu în India sau în oricare alt loc. Dacă acest lucru nu va fi valabil, un tarif de cel puțin 25% trebuie plătit de Apple către SUA”, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua Truth Social.
Deocamdată nu este clar dacă Trump poate impune tarife vamale pentru o singură companie.
Donald Trump a amenințat și compania Mattel cu o taxă vamală de 100%. Această amenințare a venit după ce CEO-ul Mattel, Ynon Kreiz, a declarat că nu intenționează să mute producția de jucării în Statele Unite
Strategia Apple în India
Apple a început să poziționeze India drept o bază alternativă de producție în contextul tarifelor de 145% impuse de Trump pentru produsele importate din China, tarife care au provocat îngrijorări cu privire la lanțurile de aprovizionare și prețurile telefoanelor iPhone.
Vineri dimineață, publicația indiană The Business Standard a dezvăluit că Foxconn, furnizorul gigantului tehnologic american Apple, va investi 1,5 miliarde de dolari în India pentru a produce componente de iPhone-uri, în ciuda presiunilor președintelui Donald Trump de a muta producția în SUA. La noua fabrică de lângă Chennai vor fi create 14.000 de locuri de muncă, ceea ce va stimula producția de produse electronice din India.
Ponderea Indiei în producția globală de iPhone-uri a ajuns la 18% în 2024 și ar urma să crească la 32% în 2025, conform firmei de consultanță Counterpoint. De asemenea, până la finalul anului viitor, Apple vrea să producă în India toate cele 60 de milioane de iPhone-uri pe care le vinde anual în SUA.
În anul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2025, Apple a asamblat iPhone-uri în valoare de 22 de miliarde de dolari în India, un avans de aproape 60% față de anul precedent.