Electrica informează, într-un anunț la Bursa de Valori București, că în 7 februarie a finalizat achiziția companiei Crucea Power Park SRL (CPP), care are că obiect principal de activitate producția de energie din surse eoliene.
CPP dezvoltă proiectul eolian „Crucea Est” cu o capacitate instalată în turbine de până la 138 MW și o capacitate de stocare a energiei electrice proiectată de 60 MWh (15 MW x 4h), situat în județul Constanța, în zona localităților Crucea și Pantelimon. Proiectul se află în faza „ready‑to‑build”.
„În data de 17 septembrie 2024, am anunțat că societatea CPP a fost desemnată printre câștigătorii primei runde a Licitației pentru Schemă de Ajutor de Stat sub formă Contractelor pentru Diferența (CfD), cu o capacitate instalată atribuită de 54,0 MW, la un preț de 77,3250 Eur/Mwh. Astfel, tranzacția se aliniază perfect cu obiectivul nostru strategic de a dezvoltă segmentul de producție a energiei electrice și evidențiază dedicarea noastră de a contribui la dezvoltarea sectorului energetic din România și de a sprijini obiectivele naționale de tranziție energetică”, a declarat Alexandru Chiriță, CEO Electrica.
Electrica a informat piață de capital în data de 28 iulie 2021 asupra semnării contractului de vânzare-cumpărare a 100% din părțile sociale ale companiei Crucea Power Park . În cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) din 5 februarie 2025 , actionarii au aprobat proiectul de investiții care va fi derulat de către CPP cu o valoare totală a investiției de până la 253 de milioane de euro, fără TVA, precum și acordarea unui împrumut de către Electrica S.A. către CPP, în vederea finanțării lucrărilor de investiții necesare finalizării și operării centralei electrice eoliene „Crucea Est”.
După cum se menționa în documentele puse la dispoziția acționarilor în AGEA, demararea investiției se va realiza doar ulterior preluării 100% a părților sociale ale CCP de către Electrica, iar fondurile necesare încheierii contractului de împrumut vor fi asigurate de către Electrică din facilitatea de credit sindicalizat și emisiunea de obligațiuni, aprobate prin HAGEA nr. 2 din 8 noiembrie 2024 sau din alte surse.