Electrica aunnță că lansează cea mai mare emisiune de obligațiuni verzi corporative din România (non-financiară), în valoare de 500 de milioane de euro, care urmează să fie listate pe bursele de valori din Luxemburg și București. Fondurile atrase prin această emisiune vor fi alocate dezvoltării capacităților de producție a energiei electrice regenerabile și a celor de stocare a energiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cererea investitorilor la prețul final a depășit oferta de peste 11,5 ori, marcând un record pentru emisiunile corporative românești. Banca Europeană de Investiții (BEI) este unul dintre participanții-cheie la această emisiune. Prospectul de ofertă a fost aprobat în data de 10 iulie 2025 de către autoritatea competentă din Luxemburg, CSSF (Commission de Surveillance du Secteur Financier).

Emisiunea de obligațiuni verzi, cu o maturitate de 5 ani, beneficiază de o dobândă de 4,566% și a fost evaluată cu rating BBB- de către agenția Fitch Ratings. La începutul lunii august, obligațiunile vor fi listate pe Bursa de Valori Luxemburg și, ulterior, pe Bursa de Valori București, cu o valoare nominală standard instituțională de 100.000 EUR. Autoritatea competentă din Luxemburg, CSSF (Commission de Surveillance du Secteur Financier), a aprobat în data de 10 iulie 2025 prospectul de ofertă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Fondurile atrase prin această emisiune vor fi alocate dezvoltării capacităților de producție a energiei electrice regenerabile și a celor de stocare a energiei, conform Cadrului de Finanțare Verde al Electrica, disponibil integral pe website-ul companiei. Obiectivul pentru 2030, stabilit în strategia corporativă, este implementarea a 1000 MW capacitate de producție de energie electrică și 900 MWh capacitate de stocare a energiei electrice.

„Emisiunea de obligațiuni verzi reprezintă un moment definitoriu pentru Electrica și pentru sistemul energetic național. Succesul acestei operațiuni transmite un semnal puternic pieței financiare internaționale privind potențialul României în finanțarea sustenabilă”, a transmis Alexandru Chiriță, CEO Electrica.

În cadrul tranzacției, Electrica a fost asistată de: Banca Comercială Română, BNP PARIBAS, CITI, ING, J.P. Morgan și Raiffeisen Bank International, în calitate de Coordonatori Globali (Joint Global Coordinators), și BT Capital Partners, IMI-Intesa Sanpaolo, Societe Generale și UniCredit, în calitate de Aranjori Principali (Joint Bookrunners).