CFR Călători asigură transport gratuit pentru refugiații din Ucraina și suplimentează trenurile dinspre Sighetu Marmației, Suceava și Iași către București, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Totodată, Compania de Drumuri (CNAIR) a stabilit un culoar special, scutit de taxe pentru transportul containerelor descărcate în Portul Constanța și care au ca destinație Republica Moldova, în Portul Constanța fiind procesate până la 7000 de containere în plus/zi, mărfuri care, în mod normal ar fi ajuns în Portul Odessa din Ucraina : ,,CFR Călători face acest transport gratuit pe relația Suceava -București și retur. Sunt 10 -12 vagoane, pe Sighetu Marmației -București sunt 1-2 vagoane care se adaugă și de asemenea Iași-Suceava- Timișoara, circa două vagoane pe zi s-au adăugat garniturilor existente. Nu doar CFR face aceste lucruri …să știți că în Portul Constanța, traficul de mărfuri a crescut, în jur de 6- 7000 de containere sunt în plus/zi pentru că tot ce mergea în porturile de la Marea Neagră, porturile Ucrainei, parte din aceste containere sunt destinate Republicii Moldova care făcea aprovizionarea prin Odessa. CNAIR-ul a făcut un culoar special pentru transportul acestor containere, pe ruta Portul Constanța-Vama Albița. Acest transport este scutit de tot ce înseamnă taxe de drum, de greutate etc. ” a explicat Grindeanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Refugiații care ajung în Gara de Nord din București sunt asistați de personal specializat și preluați apoi de echipele PMB.

Capacitatea de transport a fost suplimentată și la TAROM pe ruta București -Suceava și retur, operatorul aerian anunțând aeronave cu o capacitate de aproape 190 de locuri.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume