Grupul de medicină dentară Dent Estet și-a crescut afacerile cu 60% anul trecut. Investiții în digitalizare

Dent Estet

Grupul de medicină dentară Dent Estet anunță că a înregistrat afaceri de 107,6 milioane lei în 2021, în creștere cu 60% față de 2020, după ce și-a mărit portofoliu cu trei clinici, în Ploiești, Cluj-Napoca, Oradea, iar educația și digitalizarea au fost piloni ai strategiei de investiții.

Ritmul de dezvoltare la nivelul grupului a fost unul fără precedent, spune compania, susținut de deschiderea unei noi clinici și achiziții strategice; creșterea cu 64% a veniturilor clinicii din Brașov și cu 57,5% la Sibiu; evoluția numărului de pacienți unici; mărirea echipei medicale la 145 (+38% vs 2020), a echipei de suport la 314 (+31% vs 2020) și a uniturilor dentare la 86 (+49% vs 2020).

„Pentru noi, 2021 a fost anul cu cea mai amplă extindere teritorială în cei 23 de ani de existență. Dent Estet a ajuns în alte trei orașe importante din țară: Ploiești, unde am construit o clinică nouă cu o investiție de 1,7 milioane de euro, Cluj-Napoca, grație unui parteneriat puternic cu Stomestet, clinica fondată de dr. Smaranda Buduru și dr. Rareș Buduru, și Oradea, prin achiziția Oradent by Dr. Costea. Cu sprijinul MedLife, am continuat să investim în asigurarea măsurilor de siguranță pentru pacienți și echipă, dar și în digitalizarea activității noastre, pentru a răspunde cererii tot mai mari a românilor pentru tratamente fără durere și fără riscuri”, a declarat dr. Oana Taban, Fondator & Director General al grupului.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Clinica Krondent din Brașov, prima achiziție din portofoliul Dent Estet, a înregistrat, în primul an de apartenență la grupul lider al pieței de medicină dentară din România, o creștere cu 64% a veniturilor operaționale, de la 4,7 milioane de lei, în 2020, la 7,7 milioane lei.

O creștere semnificativă a înregistrat și Dent Estet Sibiu, investiție greenfield lansată în 2018. Astfel, clinica de servicii dentare destinate adulților a raportat o creștere organică a veniturilor operaționale cu 57,5% în 2021, față de 2020, depășind 8,9 milioane lei.

Numărul total de pacienți unici ai grupului a crescut cu 11% în 2021 față de 2020. La nivelul grupului, numărul de pacienți unici a fost de aproximativ 38.800, în creștere față de primul an pandemic.

Investiția în educație, prin formarea viitorilor specialiști, a managerilor de clinici și programe de susținere a comunităților vulnerabile, a reprezentat unul dintre pilonii activității Dent Estet și în 2021, mai susține compania.

Împreună cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș, Dent Estet a pus bazele unui proiect unic în sfera educației, investind 80.000 de euro în renovarea și amenajarea unui laborator în cadrul Facultății de Medicină Dentară.

Grupul a continuat politica de investiții în digitalizare și tehnologizarea serviciilor, datorită beneficiilor majore pentru pacient: precizie crescută în diagnosticare, lipsa durerii, confort ridicat în cabinetul stomatologic, rapiditate în execuția lucrărilor.

Grupul Dent Estet a fost înființat în anul 1999 și acum are un număr de aproximativ 500 de angajați și colaboratori, dintre care 158 sunt medici.

Dent Estet deține 15 clinici stomatologice multidisciplinare în București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Oradea și Craiova. Din anul 2016, Dent Estet face parte din grupul MedLife, după achiziția pachetului majoritar de către cel mai mare operator privat de servicii medicale din țara noastră, 40% din acțiuni fiind deținute de dr. Oana Taban, CEO & Founder Dent Estet.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.