Ionuț Mișa, care conduce Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, este în continuare șeful acestei direcții din ANAF, deși premierul Nicolae Ciucă i-a cerut demisia. Șeful Fiscului, Lucian Heiuș, și-a dat demisia după ce a anunțat o „gaură” la încasări de 9 miliarde lei în primele cinci luni, iar cea mai mare parte din această „gaură” a venit de la direcția mari contribabili.
Ionuț Mișa, fost ministru de Finanțe pe vremea lui Liviu Dragnea, a obținut șefia Direcției Generală de Administrare a Marilor Contribuabili prin concurs, funcția sa fiind de funcționar public, nu de demnitar. Așadar, el poate pierde această funcție doar dacă își dă demisia. De exemplu, în 2019, Ionuț Mișa a mai pierdut șefia de la Mari Contribuabili, dar ministrul de Finanțe de atunci, Eugen Teodorovici, a putut doar să îl mute pe altă funcție.
Luni, Lucian Heiuș, șeful ANAF, a anunțat că demisionează din funcție. Liberalul nu a prezentat motivele demisiei, însă a prezentat cifre care arată că ANAF a încasat în primele cinci luni ale anului cu 9 miliarde lei sub programul de încasări, iar „gaura la buget” a crescut astfel puternic, comparativ cu primele trei luni, când diferența față de încasările efective și programul de încasări era de numai 3 miliarde lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Cea mai mare „gaură”, de 8,45 miliarde lei, vine de la Direcția Mari Contribuabili, condusă de Ionuț Mișa.
Surse politice din coaliție au declarat pentru G4Media.ro că premierul Ciucă i-a cerut demisia șefului Fiscului și șefilor de la Vamă și Mari Contribuabili „din cauza găurii de la buget”.
Lucian Heiuș a fost deja înlocuit la șefia ANAF cu Nicoleta Cîrciumaru, anterior vicepreședinte al Fiscului. Iar șeful Vămii, Bogdan Lari Mihei, instalat de PSD în funcție, a fost demis de premierul Nicolae Ciucă. Președintele Agenției pentru Resurse Minerale, Sorin Gal, a demisionat, în același context.