Statul cere 90% din profit și de la Transelectrica, după Transgaz

energie electrica Sursa foto: ACUE

Secretariatul General al Guvernului a solicitat companiei naționale de transport al energiei electrice Transelectrica să distribuie 90% din profit drept dividende la bugetul de stat. Statul a făcut aceeași solicitare și către Transgaz, săptămâna trecută, în contextul în care România are de finanțat un deficit bugetar de circa 7% în acest an.

„Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA informează publicul investitor cu privire la faptul că în data de 28-05-2021 a înregistrat adresa acționarului majoritar (reprezentat legal prin Secretariatul General al Guvernului), având ca subiect Memorandumul cu tema: Mandatarea reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor/Consiliul de Administrație, după caz, la societățile naționale, companiile naționale și societățile cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2020 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor acestuia”, arată un comunicat al Transelectrica publicat pe Bursa de Valori București.

În data de 22 iunie, acționarii Transelectrica se vor întâlni pentru aprobarea situațiilor financiare și distribuirea de dividende.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Asta după ce în luna aprilie statul român, prin Secretariarul General al Guvernului, a votat împotriva aprobării situaţiilor financiare separate ale Transelectrica pentru exerciţiul financiar al anului 2020, și împotriva aprobării situaţiilor financiare consolidate.

Compania națională Transelectrica a raportat un profit contabil rămas după deducerea impozitului pe profit de 139 milioane de lei în 2020, în urcare cu 18,3% față de 2019.

Săptămâna trecută și transportatorul naţional de gaze Transgaz a anunțat că SGG solicită companiei să repartizeze o cotă de minim 90% din profitul net realizat în anul 2020 sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat.

Statul încearcă și în acest să atragă cât mai mulți bani de la companiile de stat, o practică des întâlnită în trecut, mai ales în contextul în care România a construit bugetul din acest an pe baza unui deficit de circa 7%. Orice ban în plus este util, în această situație.

Premierul Florin Cîțu a încercat să explice decizia Guvernului de a cere companiilor de stat și regiilor autonome repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat al anului 2020, sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, prin faptul că o parte consistentă din profituri erau alocate „pentru bonusurile managerilor, excursii și team-buildinguri în destinații exotice”. El spune că acum, odată cu aprobarea bugetului de stat, acele dividende merg către finanțele țării.

„Banii companiilor de stat pentru investiții rămân. M-am uitat la banii de investiții în aceste companii de stat și mulți dintre acești bani rămân acolo. Ceea ce nu rămâne acolo, ceea ce se întâmplă cu acești bani, dividende de fiecare dată se duc în bonusuri pentru manageri, în excursii, în team-buildinguri prin America Latină și așa mai departe…la mai multe companii de stat. Nu afectează planurile de investiții ale acestor companii. Afectează acele bonusuri nemeritate de foarte multe ori sau excursii și team-buildinguri pe care le făceau prin tot felul de țări exotice. M-am uitat la planurile de investiții și anul trecut și mi-au spus același lucru, că vor face investiții cu aceiași bani, și n-au făcut. Este o poveste care funcționează ani de zile. Este o poveste a managerilor din companii. De aceea este nevoie de reformă”, a spus Cîțu, la Digi 24.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: