Studiu. Unul din trei români care merg în vacanţă în străinătate plănuiește să cheltuiască între 200 și 600 de euro. Inflația îi face să caute opțiuni de cazare mai avantajoase

hotel, cazare, vacanță Sursa foto: Pixabay

Unul din trei turiști români (35%) plănuiește să cheltuiască între 200 și 600 de euro de persoană în vacanţa peste hotare, conform rezultatelor studiului Visa „Intenții de călătorie și plată 2023”, realizat pe opt piețe din Europa Centrală și de Est, inclusiv România.

Plățile digitale se numără printre cele mai populare metode de plată pentru turiștii chestionați din țările din Europa Centrală și de Est (ECE), peste trei sferturi dintre aceștia spunând că intenționează să plătească astfel în timpul vacanței în străinătate. Şi în România se înregistrează această tendinţă: 81% dintre românii care aleg să își petreacă vacanța în afara țării declară că vor plăti cu cardul, cu telefonul mobil sau cu un smartwatch pe parcursul concediului.

Principalele avantaje ale plăților cu cardul în afara țării, menţionate de respondenții din regiune, sunt confortul (58%), siguranța de a nu risca pierderea numerarului (53%) și rapiditatea (52%).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Peste o cincime (22%) dintre turiștii români vor să plătească în străinătate cu telefonul sau cu un smartwatch. În ECE, plățile mobile în afara țării sunt populare și printre turiștii din Polonia (22%) și Ungaria (21%).

„Românii au adoptat plățile mobile nu doar pentru tranzacțiile interne, ci și atunci când călătoresc în afara țării. Studiul nostru arată că în timpul vacanțelor în străinătate, românii tind să plătească cu cardul sau telefonul mai ales la restaurant, la magazinele alimentare, la standurile de suveniruri, în muzee sau parcuri de distracție”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Peste jumătate (51%) dintre românii care plănuiesc o vacanță în străinătate intenționează să folosească în afara țării același card de plată ca acasă. Alţii preferă să plătească peste hotare cu un card diferit față de cel folosit în România. Acest lucru este mai frecvent în cazul românilor (25%), polonezilor (24%) și ungurilor (23%). Trei sferturi dintre turiştii din ECE chestionaţi, care călătoresc în afara țării, se decid cu privire la metoda de plată pe care o vor folosi în străinătate înainte să plece în vacanță.

Odată cu creșterea comerţului electronic, preferăm tot mai mult să plătim online diverse produse și servicii. Astfel, nu este deloc surprinzător că inclusiv pentru vacanțe alegem să facem plățile online. 83% dintre românii care își organizează vacanța pe cont propriu declară că vor plăti anumite servicii online, iar 3 din 4 dintre aceştia susțin că vor folosi cardul sau portofelul digital. 58% vor achiziționa cazarea online, 40% transportul, iar 19% aleg să plătească online bilete de acces sau excursii suplimentare.

Studiul Visa arată că 64% dintre românii care aleg pachete de vacanță în străinătate le vor cumpăra online, prin intermediul site-urilor agențiilor de turism sau pe platforme de tip agregator care înglobează oferte din partea mai multor operatori de turism. Aproximativ trei sferturi dintre aceștia (74%) plătesc cu cardul sau portofelul digital. Cumpărarea vacanțelor online este cel mai des întâlnită în Croația (78% dintre clienții agențiilor de turism cumpără online), Slovacia (76%) și Slovenia (74%).

În ciuda inflației, românii vor să își petreacă vacanțele în străinătate

26% dintre românii chestionați plănuiesc să meargă în vacanță peste hotare în acest an. 35% dintre turiștii români intenționează să cheltuiască între 200 și 600 de euro de persoană pe parcursul concediului în străinătate, cu o durată medie a vacanței de șapte zile.

Dintre românii care au confirmat că vor merge în vacanță peste hotare, peste două treimi (69%) vor să călătorească cel puțin de două ori în acest an, iar a doua escapadă va dura de obicei 1-2 zile. Acestea sunt în special city break-uri, populare cu precădere în rândul generațiilor mai tinere: mileniali și generația Z.

Românii care călătoresc în străinătate intenționează în primul rând să se odihnească, combinând relaxarea cu vizitarea obiectivelor turistice. Totodată, unul din cinci (19%) români chestionaţi plănuiește să își petreacă vacanțele vizitând familia și prietenii care locuiesc în străinătate.

„Deschiderea de a lua în considerare o vacanță sau un city break în străinătate ne arată că românii încep să prindă din nou încredere în ceea ce privește călătoriile. Potrivit studiului nostru, destinațiile preferate ale românilor în prezent sunt Grecia (28%), Italia (18%), Bulgaria (16%) și Spania (14%). Reluarea călătoriilor în străinătate înseamnă şi o creştere a numărului de plăți transfrontaliere, ceea ce duce la dinamizarea mai multor industrii, inclusiv a sectorului turismului”, adaugă Elena Ungureanu.

51% dintre românii chestionați care călătoresc în străinătate nu au de gând să își anuleze planurile, chiar dacă inflația rămâne la un nivel înalt, iar costurile de trai continuă să crească. Cu toate acestea, 57% dintre respondenţi spun că este posibil să caute opțiuni de cazare mai avantajoase în acest caz, iar 55% vor lua în considerare scurtarea vacanței.

Pentru mai mult de jumătate dintre români (55%), situația geopolitică nu le afectează planurile de vacanță în străinătate, în timp ce 41% declară că anul acesta vor merge în sfârşit în vacanța amânată anterior din cauza pandemiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Reclama mascata la platile electronice cu sau fara card.
    Unul din trei turisti sau romani ? Una e in titlu alta e in text.
    Apoi, despre care romani se scrie in articol…despre cei peste 50% care sunt in pragul saraciei, despre cei 2% foarte bogati, despre cei 15% care ling pe cei f bogati ca sa isi pastreze scaunele la stat ori privat, despre pensionari, sau despre restul ?
    Curat murdar, pardon zic !

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.