Tarom a avut pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro în timpul protestului de luni al piloţilor, estimează Sindicatul Piloţilor. Protestatarii spun că suma putea acoperi majorările salariale pe un an întreg

tarom Sursa foto: Facebook/Tarom

TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloţilor, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condiţiilor actuale de muncă şi managementului deficitar din companie, potrivit unui comunicat al Sindicatului Piloţilor de Linie din România (SPLR), citat de Agerpres.

“Astăzi, piloţii au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie. Această acţiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranţa pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (…) Această întrerupere a activităţii, deşi necesară, este regretabilă pentru pasagerii noştri. Înţelegem inconvenienţele cauzate şi ne exprimăm regretul pentru disconfortul şi discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind şi unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas. Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru”, transmit piloții.

Aceștia susţin că, în ciuda legislaţiei clare, inclusiv Legea 223 privind Alimentaţia de Întărire, TAROM continuă să neglijeze alimentaţia corespunzătoare pentru personalul navigant.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Această nerespectare a reglementărilor pune în pericol atât sănătatea noastră, cât şi siguranţa operaţiunilor de zbor. Considerăm că este de prisos să justificăm importanţa unei alimentaţii adecvate în acord cu legea în vigoare. Uniformele personalului navigant TAROM, vechi şi incomplete, nu respectă standardele de protecţie a muncii (Legea 319/2006 şi HG 355/2007). Aceasta afectează direct siguranţa personalului în timpul operaţiunilor şi compromite imaginea profesională a companiei. Siguranţa la bordul aeronavelor noastre depinde de echipamente corespunzătoare şi de condiţii de muncă adecvate, ceea ce în prezent nu este garantat”, afirmă aceştia.

În ceea ce priveşte remuneraţia, piloţii TAROM, dar şi personalul tehnic se confruntă cu venituri şi beneficii cu mult sub media industriei, având salarii neindexate din 2008, potrivit comuncatului. Această situaţie a dus la pierderea personalului calificat, care migrează către companii ce oferă condiţii mai bune.

“Deşi pregătirea noastră este una costisitoare şi necesită investiţii considerabile din partea TAROM, concurenţa profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată şi bugetul companiei. Condiţiile de muncă precare şi gestionarea ineficientă a serviciilor de sol şi de mentenanţă a aeronavelor au deteriorat calitatea experienţei de călătorie pentru pasagerii noştri. Deficienţele în mentenanţă şi în alte servicii esenţiale afectează punctualitatea, confortul, cât şi predictibilitatea programului de zbor”, atrage atenţia SPLR.

În plus, piloţii TAROM spun că au semnalat, în ultimele 8 luni, pe diverse căi această situaţie precară la care s-a ajuns şi au fost ignoraţi.

“Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări şi ameninţări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente. Această lipsă de acţiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg. Facem un apel urgent către conducerea TAROM şi autorităţile competente să ia măsuri imediate şi concrete pentru remedierea problemelor semnalate. Este esenţial să se asigure condiţii de muncă corespunzătoare, să se respecte legislaţia privind siguranţa şi să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menţine siguranţa şi profesionalismul operaţiunilor noastre”, afirmă sindicatul piloţilor.

Compania TAROM a anulat luni 10 curse interne şi externe din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor, a anunţat operatorul aerian.

“În conformitate cu reglementările internaţionale de aviaţie şi politicile interne stricte privind siguranţa zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat ‘inapt de zbor’. Deciziile individuale ale piloţilor au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea şi confortul pasagerilor şi a echipajului”, transmit reprezentanţii TAROM, într-un comunicat de presă.

Cursele anulate au fost: ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni, ROT167/8 Otopeni -Beirut- Otopeni, ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni, ROT701/2 Otopeni – Iaşi-Otopeni, ROT621/2 – Otopeni – Oradea-Otopeni, ROT261/2 – Otopeni – Istanbul-Otopeni, ROT231/2 – Otopeni – Budapesta-Otopeni, ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt-Otopeni, ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni şi ROT 381/2 – Otopeni – Paris-Otopeni.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: