Nemții de la Knauf au finalizat construcția și tehnologizarea unei fabrici la Târnăveni, o investiție de 140 de milioane euro / Inaugurarea, la finalul anului

Knauf Insulation, fabrică Târnăveni

Producătorul de materiale izolante Knauf Insulation, parte a grupului german Knauf, a anunțat miercuri că a finalizat construcția unei fabrici de vată minerală de sticlă la Târnăveni, o investiție care se ridică la aproximativ 140 de milioane de euro. Fabrica va fi inaugurată până la finalul anului.

Noua fabrică este cea mai modernă unitate de producție a companiei din Europa Centrală și de Est și va avea o capacitate de producție de peste 100 milioane metri pătrați.

În această fabrică vor fi angajate peste 100 de persoane, de la muncitori calificați, la ingineri automatizare sau mentenanță.

Construcția noii unități de producție Knauf Insulation din Târnăveni a fost demarată la începutul anului 2023 și a fost finalizată conform planificării, în primăvara acestui an. După finalizarea etapei de construcție propriu-zisă, s-au implementat și procesele de dotare și echipare a fabricii de vată minerală de sticlă cu tehnologii de ultimă generație. Astfel, noua fabrică va fi gata de producție până la finalul lui 2024, cu obiectivul de a asigura o producție anuală de aproximativ 75.000 de tone de vată minerală, ce va deservi atât necesarul intern, cât și celelte piețe Knauf Insulation din regiune.

„Planificarea detaliată a procesului de construcție a fabricii noastre de vată minerală de sticlă din Târnăveni a facilitat semnificativ coordonarea acestuia. Echipa noastră a înțeles că monitorizarea atentă a etapelor lucrărilor de construcție este esențială pentru finalizarea cu succes a proiectului, iar fazele de tehnologizare și pregătire pentru producție au beneficiat de aceeași planificare eficientă. Astfel, în a doua jumătate a anului, inaugurăm noua unitate Knauf Insulation din România. Este o reușită remarcabilă a echipei, care va transforma Târnăveniul într-o locație cheie pe harta producției internaționale de vată minerală de sticlă”, a declarat Adrian Garofeanu, Director General al Knauf Insulation România și Bulgaria.

Knauf Insulation este prezent în România din anul 2008 și produce materialelor izolante, precum vată minerală de sticlă, vată minerală bazaltică și plăci din fibre de lemn (Heraklith). La nivel mondial, Knauf Insulation are în prezent aproape 6.000 de angajați din 40 de țări și 28 de unități de producție în 15 țări. Compania face parte din Grupul Knauf care are aproximativ 40.000 de angajați în 90 de țări, și 300 de fabrici la nivel modial cu vânzări de 12,5 miliarde de euro în anul 2021. Grupul Knauf a fost fondat în 1932 și rămâne o companie independentă de familie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.