Brandul românesc de lactate Artesana se pregătește să înceapă construcția unei noi fabrici, o investiție cu o valoare estimată între 8 și 10 milioane de euro, iar producția în noua unitate va porni în 2027, scrie Mediafax.
Compania estimează că va încheia acest an cu afaceri de puțin peste 15 milioane de euro.
„Pentru 2025 estimăm o cifră de afaceri de 75 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 39% față de anul precedent. Pentru 2026 ne-am propus un obiectiv la fel de ambițios: o creștere de 40% și depășirea pragului de 100 de milioane de lei în cifră de afaceri. În paralel, lucrăm la cel mai important proiect de investiții de până acum: construcția celei de-a treia fabrici Artesana, care se va concentra pe specialități de brânzeturi. Vom începe lucrările în prima parte a anului viitor, cu termen de finalizare la jumătatea lui 2027. Valoarea investiției este estimată între 8 și 10 milioane de euro”, a declarat Sergiu Multescu, CEO Artesana, pentru Mediafax.
Un alt plan al companiei este producția de brânzeturi tradiționale italienești, precum mozzarella, iar investiția în a treia fabrică, estimată la 10 milioane de euro, va permite creșterea capacității și accelerarea exporturilor. Pentru noua unitate, terenul a fost deja achiziționat, iar lucrările ar putea începe în primăvara anului viitor.