Autostrada Brașov-Bacău (A13): CNAIR va semna cu Consitrans contractul pentru studiul de fezabilitate „în următoarele zile, maxim săptămâni”

DN 1 ieșire spre Făgăraș Sursa Foto : CNAIR

CNAIR va semna contractul cu Consitrans pentru finalizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov – Bacău „în următoarele zile, maxim săptămâni”, a declarat joi Gabriel Budescu, directorul general al CNIR (Compania Națională pentru Investiții Rutiere), noua companie care ar trebui să preia de la CNAIR proiectele de autostradă.

„Autostrada A13 Bacău – Brașov – din informațiile mele, urmează a fi semnat contractul (pentru studiul de fezabilitate, n.r.) în următoarele zile săptămâni maxim de către CNAIR. În același timp, garanțiile care au stat la baza contractului se subrogă CNIR. Este încheiat un protocol între câștigători și CNIR. Vom prelua acest proiect încă din faza incipientă, vom derula studiul de fezabilitate de la început. Sunt 164 de kilometri, iar valoare de atribuire va fi în jur la 80 milioane de lei”, declarat Gabriel Budescu la Gândul Live, în primul interviu acordat de la preluarea funcției.

Proiectantul Consitrans a câștigat contractul pentru finalizarea studiului de fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, a anunțat marți, 30 aprilie 2024, directorul general CNAIR, Cristian Pistol. A treia licitație pentru finalizarea proiectării preliminare a fost lansată în urmă cu un an, iar desemnarea s-a făcut după aproape o jumătate de an de amânări. Ultimul termen estimat pentru desemnare era 12 mai după cum Economedia a explicat aici.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Am desemnat câștigătorul pentru contractul necesar finalizării Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii Brașov-Bacău!

După semnarea contractului, CONSITRANS SRL va avea la dispoziție 81,2 milioane de lei (fără TVA) și maximum 24 de luni pentru completarea acestui Studiu de Fezabilitate. Autostrada Brașov – Bacău va avea o lungime estimată de 164 km și va asigura o nouă legătură între Moldova și Transilvania. Semnarea contractului va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și dupa soluționarea acestora”, a declarat Cristian Pistol, pe 30 aprilie.

Sursa foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

În martie, Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a explicat că întârzierea se explică și prin clarificările pe care le-a cerut CNAIR de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, contractul incluzând și studii geotehnice pe care până acum, CNAIR le solicita în etapa de proiectare. Ministrul Grindeanu a estimat desemnarea câștigătorului ,,în câteva săptămâni” :

,,A 13, a fost contract semnat prima dată pe studiu de fezabilitate. Compania (Search) a venit și a spus că renunță, înainte de a veni eu ministru. Apoi  am reluat licitația, dar nu a venit nimeni (n.r fără ofertă la a doua licitație). Este documentația pentru studiu de fezabilitate, nu trebuie să te duci în teren. Acum suntem în situația în care, urmare a unor verificări venite de la ANAP cred că putem să avem un câștigător în următoarele săptămâni. Sigur, realizarea studiului de fezabilitate înseamnă și studiul geo, să mergi în teren și să vezi (n.r. foraje). După ce se termină studiul de fezabilitate, dacă vom considera necesar să facem licitație pentru proiectare și execuție pe FIDIC galben, cum majoritatea s-au făcut în România. Săptămâna trecută am primit răspunsul de la ANAP ceea ce înseamnă că putem să închidem. Să vedem și termenele din Studiu de Fezabilitate. Nu sunt doar termene care țin de firma care câștigă, ci și termene care nu se pot negocia, pentru avizele de mediu, sunt zone de trecere a Carpaților cu arii protejate. Sper să se semneze în săptămânile viitoare având acest răspuns pozitiv de la ANAP” -Sorin Grindeanu

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.