Regionala de Drumuri București (DRDP București), cea mai importată direcție regională a CNAIR, rămâne de luna viitoare fără conducere executivă, directorul general Cătălin Șomode (inginer CFDP) urmând să renunțe la funcția pe care o deține de trei ani. „În cărți” pentru conducerea Regionalei de unde pornesc cele mai importante autostrăzi din țară este inginerul mecanic Augustin Dinu, soțul deputatei PSD de Giurgiu Elena Dinu, potrivit surselor Economedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Augustin Daniel Dinu a mai condus Regionala de Drumuri București între 2017 și 2019, fiind demis de fostul ministru Răzvan Cuc în vara anului 2019.

Marți, 19 aprilie, la ora 14.00, Augustin Dinu va susține proba scrisă a concursului pentru un inginer la Biroul Mecanizare/ Departamentul Întreținere din DRDP Buzău (Direcție înființată în decembrie 2021). Dacă va trece proba scrisă (șeful comisiei de concurs este Sorin Robu, șeful DRDP Buzău), Augustin Dinu poate fi numit prin transfer șef interimar la Regionala București.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Surprinzător este concursul de angajare, exclusiv la DRDP Buzău, un singur post de inginer, nu specialist CFDP – Căi Ferate Drumuri și Poduri, ci inginer mecanic, evident o coincidență cu pregătirea profesională a soțului deputatei PSD.

Un alt semn de întrebare în legătură cu acest concurs este anunțul oficial al CNAIR care, la înființarea DRDP Buzău, dădea asigurări că nu vor fi costuri suplimentare pentru că personalul va fi preluat de la alte Regionale: „Precizăm că înființarea DRDP Buzău nu presupune costuri financiare suplimentare pentru CNAIR, având în vedere faptul că resursa umană necesară desfășurării activității este asigurată din personalul existent la nivelul celor 4 secții de drumuri naționale din componență și din posturile vacante transferate de la CNAIR Central, DRDP București, Constanța și Iași.”

De menționat că toți directorii companiilor din subordinea Ministerului Transporturilor (peste 50) sunt numiți interimar, fără concursuri pe post, iar în CNAIR situația este identică, începând cu directorul general Cristian Pistol și până la directorii celor 8 Regionale.

Economedia a solicitat CNAIR să explice necesitatea concursului de la DRDP Buzău, ce alte posturi au mai fost scoase la concurs și dacă au fost persoane detașate din CNAIR Central și de la Regionalele București, Constanța și Iași la DRDP Buzău, conform anunțului oficial, urmând să publice răspunsul îndată ce va fi remis.