Comisia Europeană și o companie fondată de Bill Gates au lansat un parteneriat pentru investiții de un miliard de dolari în tehnologii „curate”

Ursula von der Leyen Bill Gates

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Bill Gates, fondatorul companiei Breakthrough Energy Catalyst, au anunțat marți, împreună cu Banca Europeană de Investiții, lansarea unui parteneriat pentru investiții de un miliard de dolari în tehnologii „curate” care vor duce la o economie europeană neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon.

„Astăzi lansăm un parteneriat de pionierat pentru a stimula investițiile în tehnologii climatice critice în Europa. Comisia Europeană își unește forțele cu Breakthrough Energy Catalyst și cu Banca Europeană de Investiții. Inovațiile revoluționare ne vom ajuta să reducem emisiile. La început, prețurile de producție ale acestor inovații sunt necompetitive, prea scumpe, iar piețele lor sunt prea mici. Deci există un risc mare pentru aceste companii la început. Deci investim să creștem piața pentru aceste noi tehnologii. Pentru început, vom mobiliza împreună un miliard de dolari, atât bani publici, cât și bani privați. În al doilea rând, vom investi în proiecte din Uniunea Europeană”, a declarat președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

„Toată lumea cunoaște dilema cu care ne confruntăm. Emitem 51 de miliarde de tone de gaze cu efect de seră. Pentru a evita un dezastru climatic, trebuie să reducem acest număr la zero până în 2050. Să scăpăm de toate sursele de emisii probabil va fi cea mai dificilă provocare cu care umanitatea s-a confruntat. Să ajungem acolo va necesita nu numai noi tehnologii, dar și noi politici și noi piețe. Va necesita, de asemenea, investiții semnificative și parteneriate între sectorul public și cel privat. Dacă vrem să ne atingem țelurile ambițioase, costul tranziției trebuie să fie destul de mic încât întreaga lume să poată participa fără să întârziem dezvoltarea economică necesară pentru a îmbunătăți viețile a miliarde de oameni”, a declarat Bill Gates.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Acest nou parteneriat, anunțat încă din luna iunie, intenționează să investească într-un portofoliu de proiecte europene cu impact ridicat, inițial în patru sectoare cu un potențial ridicat de a contribui la îndeplinirea ambițiilor economice și climatice ale Acordului verde european:

  • Hidrogen verde;
  • Combustibili de aviație sustenabili;
  • Captarea directă a aerului (proces de captare a dioxidului de carbon direct din aerul ambiant);
  • Depozitarea energiei pe termen lung.

Parteneriatul Comisia Europeană-Breakthrough Energy Catalyst va viza tehnologiile cu un potențial recunoscut de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, dar care sunt în prezent prea scumpe pentru a fi aplicate la scară largă și pentru a concura cu tehnologiile existente pe bază de combustibili fosili.

Parteneriatul între sectoarele public și privat va contribui la scăderea costurilor acestor tehnologii critice, accelerând preluarea și utilizarea acestora. Sprijinul va lua forma unor instrumente financiare și subvenții.

Finanțarea UE va veni din Horizon Europe și din Fondul de Inovare, în cadrul InvestEU. Programul Breakthrough Energy Catalyst va mobiliza capital privat echivalent și fonduri filantropice pentru a finanța proiectele selectate. Parteneriatul va fi, de asemenea, deschis investițiilor naționale ale statelor membre ale UE prin InvestEU sau la nivel de proiect.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: