OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software din Cluj, anunță că deschide cel de-al doilea birou din SUA, în Washington DC. Investiția estimată pentru deschidere este de 250.000 de euro și include cheltuieli cu documente și taxe locale, precum și chiria spațiului aferentă primului an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

OVES Enterprise are prezență în SUA de la finalul anului trecut, când a inaugurat biroul din Silicon Valley, marcând, astfel, intrarea pe continentul american. Compania din Cluj-Napoca are birouri în Europa (România, UK și Germania), Orientul Mijlociu (Dubai) și SUA.

Biroul în Washington DC va accelera extinderea OVES Enterprise în industria de Defence, care este între prioritățile din prezent, afirmă compania.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

„SUA sunt cel mai atractiv punct pe harta industriei de spațiu și apărare din întreaga lume, iar regiunea Washington, Virginia, este polul dezvoltării celor mai mari companii de Defence. Este fără-doar-și-poate locul în care trebuie să fie orice companie de software cu capabilități în această direcție. Biroul OVES Enterprise din Washington DC este un argument în plus pentru a accelera investițiile de resurse umane și financiare în verticala de Defence, una dintre prioritățile noastre pentru următorii ani.

În SUA avem deja proiecte de amploare, cu un grad ridicat de complexitate și inovație, în Apărare, alături de Healthcare, Data, Fintech și eCommerce și suntem în măsură să fructificăm oportunități în Aeronautică și Green Energy, alte domenii vedetă în această regiune a globului”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Până la finalul anului, aproximativ 30% – 40% din cifra de afaceri a companiei va fi generată de business-ul din SUA. Proiectele pe segmentul Defence vor contribui semnificativ la acest procentaj, în prezent, cota fiind de circa 12% și în creștere.

„O echipă cu prezență fizică în SUA ne va ajuta să construim infrastructura pentru a ridica finanțare pentru produsele pe segmentul de Defence pe care le dezvoltăm.

De asemenea, fiind într-o industrie foarte reglementată, în procesul de selecție al furnizorilor de dezvoltare software, prezența în regiune este un criteriu eliminatoriu pentru marii jucători, care se asigură, astfel, că furnizorul se supune aceleiași legislații și acelorași reguli”, mai spune Mihai Filip.

Investițiile în extinderea internațională ale OVES Enterprise vor ajunge la aproximativ 500.000 de euro la finalul anului, compania țintind deschiderea de noi birouri, fie in Europa, fie în altă regiune din SUA.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. În prezent, 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, aproape 200 de angajați și colaboratori și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.