FOTO Foraje geotehnice pe traseul Autostrăzii A8. Compania de Drumuri vrea să actualizeze ruta inițială stabilită în 2011

Autostrada A8 Sursa foto Ziarul de Iasi Variante de traseu A8 studiate de Consitrans - linia albă e traseul din 2011, iar noul traseu (conform celor de la Consitrans) ar urma să fie cel cu linie albastră întrucât costurile sunt mai reduse (profilul terenului este de așa natură încât să nu fie necesare prea multe tuneluri, viaducte etc.). Sursa foto: Captură video publicat pe pagina de FB a Consiliului Județean

O echipă a Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN), parte a Companiei de Drumuri, efectuează foraje geotehnice în această perioadă pe traseul autostrăzii A8, respectiv tronsonul Ungheni – Iași – Târgu Neamț, pe segmentul care tranzitează județul Iași. Forajele au început pe 21 iulie și vor fi finalizate în prima parte a lunii august.

Potrivit unei adrese a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), consultată de Economedia.ro, scopul forajelor este de a confirma datele din studiul geotehnic realizat în anul 2011, elaborat la faza studiului de fezabilitate, documentații tehnice care, în prezent, sunt în proces de revizuire.

Prin intermediul echipei CESTRIN, CNAIR va realiza 12 foraje pe raza localităților Moțca, Pașcani, Stolniceni – Prăjescu, Heleșteni, Costești, Târgu Frumos, Bălțați, Podu Iloaiei și Lețcani.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Forajele CESTRIN sunt o premieră, fiind pentru prima dată când CNAIR face propriile foraje pe raza unor primării din județ. În plus, utilajul cu care fac forajele este recent achiziționat.

Sursa foto: CNAIR

„Având în vedere importanța strategică națională a acestui obiectiv de investiții, CNAIR SA acordă o importanță deosebită finalizării cu succes și la un nivel de calitate ridicat al serviciilor solicitate și consideră implementarea ca o responsabilitate comună și, prin urmare, va avea o abordare activă în susținerea prestatorului în vederea îndeplinirii activităților ce îi revin”, se arată în adresa trimisă de CNAIR către Consiliul Județean (CJ) Iași și primăriile localităților enumerate mai sus.

Potrivit sursei citate, forajele sunt făcute la o adâncime cuprinsă între 15 și 20 metri, la o distanță medie de 5 km fiecare. Ulterior, pe traseu va intra proiectantul lucrărilor la autostrada Ungheni – Tg Neamț, respectiv Consitrans. Deocamdată, compania analizează variantele de traseu, în condițiile în care ruta stabilită în 2011 va suferi probabil modificări importante. În context, amintim că, zilele trecute, CJ Iași a trimis către CNAIR și Consitrans o adresă prin care propune mai multe noduri rutiere astfel încât să fie asigurată o mai bună conectivitate a orașelor de pe traseu și a parcurilor industriale cu viitoarea autostradă.

Sursa foto: CNAIR

„Pentru o bună desfășurare a campaniei de verificare a informațiilor din cadrul studiului geotehnic elaborat în anul 2011, cât și pentru a preîntâmpina eventualele probleme ale accesului pe proprietățile private intersectate de traseul autostrăzii, vă rugăm să ne sprijiniți în relația cu deținătorii de terenuri pe care vor fi efectuate forajele geotehnice”, se mai precizează în adresa CNAIR.

În context, amintim că, la Iași, a fost înființat un grup interinstituțional de lucru prin intermediul căruia autoritățile locale și județene vor să sprijine construirea autostrăzii A8 prin o serie de măsuri menite să asigure o bună colaborare între toți actorii implicați în proiect la nivelul județului.

Citește și: Autostrada A8: Variantele de traseu în zona Iași – Pașcani. Cum va fi conectată autostrada cu municipiul Iaș

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: