Alstom va livra României încă nouă trenuri Coradia până la sfârșitul acestui an, iar livrarea completă de 37 de rame va fi finalizată în luna mai 2026, acesta fiind termenul asumat pentru finalizarea contractului, cu o întârziere de aproape un an şi jumătate, spune preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) Mihai Barbu pentru Agerpres, în marja evenimentului Zilele Feroviare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Până în 2026, toate ramele Alstom vor fi în România. Am fost la fabrică, la Bautzen, în Germania, şi am văzut că se lucrează. Am vorbit cu reprezentanţii, cu cei care conduc fabrica de la Bautzen, şi m-au asigurat că până în mai cele 37 de rame vor fi în România toate. La Bautzen se lucra pentru Germania, pentru Irak şi pentru România. Cele mai multe pentru România. Erau însemnate trenurile, adică lucrurile erau clare. Mi-au arătat şi cum se lucrează. Chiar se lucrează şi se lucrează nemţeşte. Am văzut şi eu ce înseamnă lucrul nemţesc. Fiecare stand avea un monitor pe care fiecare muncitor avea trecut ce are de făcut, dacă are toate piesele şi în cât timp trebuie să facă. De asta sunt aproape sigur că vor fi trenurile gata”, a explicat Barbu.
Întrebat dacă s-au tăiat penalităţi în continuare pentru întârzieri în realizarea contractului, şeful ARF spune că „Nu, nu am tăiat penalităţi. Acum avem şi un control al Curţii de Conturi care controlează acel contract, cu actele adiţionale, cu tot ce s-a făcut. Vom vedea calea de urmat”.
„Noi, bineînţeles, ştim valoarea penalităţilor până la un moment dat, după care, nemaiavând un grafic de livrări, nu mai putem calcula penalităţi. Dar, în final, ceea ce ştiu eu este că Alstom va trebui să plătească penalităţi. Aici sunt două lucruri diferite şi eu n-aş vrea să le leg. Una este livrarea de trenuri şi alta este penalitatea pe care trebuie să o plătească. Eu nu aş vrea să influenţeze livrarea de trenuri, în schimb, pentru că ei trebuie să ne plătească nişte penalităţi – avem un contract cu ei nu numai de livrare, ci şi de mentenanţă 15 ani, aşa că avem de unde să discutăm sau avem timpul suficient să discutăm despre penalităţi şi plata lor”, a adăugat el.
De asemenea, şi la penalităţi sunt două aspecte care trebuie stabilite, precum cuantumul penalităţilor şi plata lor.
„Eu nu aş vrea să influenţeze deloc livrarea trenurilor, pentru că important este să ajungă trenurile în România, să mergă oamenii cu trenul. Pe oameni nu-i interesează toate aceste lucruri şi de ce s-au întâmplat. Dacă ne uităm ce se întâmplă la metrou, vedem cam care ar fi consecinţele. Trenurile sunt în depoul de la Berceni şi stau acolo, iar ei se luptă pe penalităţi, execută scrisoarea de garanţie şi alte chestii de genul ăsta. Nu vreau să ajung acolo, eu vreau să am trenurile. Eu pun pe primul loc livrarea trenurilor şi apoi bineînţeles că trebuie să plătească. Nu vreau să intru într-un conflict în care să se oprească livrarea de trenuri”, a susţinut Mihai Barbu.
În ceea ce priveşte finanţarea trenurilor Coradia, Mihai Barbu a precizat că au fost luate toate măsurile pentru a nu exista probleme.
„Eu sper să nu fie probleme (cu finanţarea) şi ne dorim să nu fie. Ne-am luat toate măsurile de precauţie să nu existe întârzieri în plata acestor trenuri. Mai mult de atât, ştim că în perioada următoare vor veni multe trenuri în România şi va trebui şi noi să ţinem pasul cu aceste livrări şi să le plătim. Sunt anumite proiecte care trec pe alte finanţări, iar perioada de tranziţie nu trebuie să îngreuneze plata acestor trenuri. Din PNRR vor pleca sigur locomotivele, Coradia nu, şi doar o parte din PESA, nu tot. Deci, o parte din PESA şi locomotivele vor trece pe alte linii de finanţare, dar am asigurări că această tranziţie nu va îngreuna plata acestor trenuri. Încă nu ştiu care sunt acele linii de finanţare, dar se caută soluţiile cele mai bune, în aşa fel ca această tranziţie să nu afecteze şi plata”, a precizat acesta.
Într-o prezentare susţinută în cadrul unui panel, preşedintele ARF a arătat că sunt în implementare contracte ce vizează 144 de rame şi locomotive care până la sfârşitul anului 2026 trebuie să sosească în România: 62 de rame electrice regionale, 37 de rame interregionale, 29 de rame interregionale şi 16 locomotive electrice.
„Sunt 62 de trenuri de la PESA. Primul cred că l-aţi şi văzut, a venit în România, a fost în Gara de Nord, am participat şi aici la mai multe teste, chiar la testele de tracţiune multiplă la Făurei. Ele vor veni la sfârşitul anului viitor, zece, şi apoi câte patru în fiecare lună începând cu luna ianuarie, aşa că se încadrează în graficul de livrare şi acesta e un lucru foarte bun pentru noi, că vom avea aceste trenuri conform contractului pe care îl au cu statul român, prin ARF”, a arătat Mihai Barbu.
De asemenea, din cele 16 locomotive contractate tot cu Alstom, a sosit una în România.
„Se încadrează în graficul de livrare, pentru că este un proiect finanţat prin PNRR şi trebuie să se încadreze până la jumătatea anului viitor. Se vor încadra şi vor fi cele 16 locomotive în România la timp”, a mai spus reprezentantul autorităţii.
La trei ani de când statul român a cumpărat 37 de trenuri electrice de la Alstom, cu aproape 500 de milioane de euro, doar trei dintre ele circulă. Asta deși toate ar fi trebuit să fie pe șinele din România încă de la finele lui 2024. Mai mult, pentru că Autoritatea pentru Reformă Feroviară și producătorul nu se înțeleg în privința penalităților pentru întârziere, există riscul ca întregul contract să fie reziliat. Alstom a menționat că nu a reușit să livreze trenurile la timp din motive obiective, printre care efectele post-Covid sau războiul din Ucraina, a scris Europa Liberă în august anul acesta.