Un centru de optică de mare putere va fi construit și dotat cu banii statului pe platforma Măgurele, de lângă București, lângă proiectul celui mai mare laser din lume, ELI – NP, pe care îl va și deservi, potrivit unui proiect de act normativ promovat în Guvern. 191 de milioane de lei va costa acest centru de optică, iar aici se vor fabrica oglinzi „perfecte”, care vor avea caracteristici de netezime la nivel de microni, pentru că de astfel de oglinzi este nevoie pentru ca laserul să-și atingă potențialul pentru care a fost proiectat.
Conform actului normativ citat și care este inițiat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației (care va finanța și ridica construcția și), clădirea centrului de optică se va construi în doi ani, proiectarea urmând să dureze cinci luni, iar execuția propriu-zisă a lucrărilor, 19 luni.
Proiectul reprezintă practic o extindere a ELI-NP din Măgurele și reprezintă o prioritate ridicată în contextul parteneriatului între Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – din partea României și Osaka University- Institute for Laser Engineering și, respectiv, Okamoto Optics, din partea Japoniei. Tehnologia oglinzilor este japoneză și este subiect al brevetelor de invenții și patente comerciale, deci va fi cumpărată.
Centrul va fi dotat cu tehnologia și echipamentele necesare pentru realizarea activităților de fabricare și/sau reparare a componentelor optice de mare putere care sunt utilizate la Infrastructura de Cercetare ELI-NP sau la alte centre de laseri de mare putere din România și din lume, afirmă ministerul Dezvoltării. „Transportul și focalizarea fasciculelor laser de mare putere, din cauza intensității extreme, trebuie făcută cu oglinzi de dimensiuni mari. Pentru impulsurile de 1 PW dimensiunile oglinzilor sunt de ordinul a 0,3 m, iar pentru oglinzile de 10 PW sunt de ordinul a 1 m. Dacă oglinzile nu au dimensiuni corespunzătoare intensitatea luminii pe acestea le va deteriora. În plus, pentru a reflecta eficient și pentru a focaliza cu precizie de miime de milimetru, suprafața oglinzilor trebuie să fie perfect netedă, aproape pe scară atomică, precum și perfect reflectorizantă (>99%) pentru un domeniu larg de lungimi de undă. Costul oglinzilor pe piață este foarte ridicat: oglinzile de 10 PW de la ELI-NP costă în jur de 1 milion de Euro fiecare. Important de notat, costul pe piață a recondiționării oglinzilor (curățarea stratului reflectorizant deteriorat și reacoperirea cu un strat nou) este, de asemenea, foarte ridicat, cel puțin 50% din costul unei oglinzi noi”, citim în fundamentarea proiectului de act normativ care aprobă construcția centrului de optică.
Despre beneficiile acestui centru, MDLPA precizează: “- dezvoltarea în România a tehnologiilor de producție a componentelor optice de mari dimensiuni;- va asigura optica necesară pentru funcționarea neîntreruptă și eficientă economic a Infrastructurii în regim de centru de cercetare pentru utilizatori; – realizarea unor componente optice de dimensiuni și caracteristici uzuale, având astfel deschidere și pentru o piață mai largă de consum”.
ELI-NP este o infrastructură de cercetare de vârf la nivel mondial în domeniul fotonicii nucleare implementată de Institutul „Horia Hulubei” (IFIN-HH) pe Platforma de Fizică de la Măgurele, în sudul Bucureștiului. Ca parte a proiectului pan-european ELI, acesta a fost inclus în Foaia de parcurs ESFRI (Forumul Strategic European privind Infrastructurile de Cercetare) în 2006, iar în prezent face parte dintre proiectele de referință ESFRI. ELI-NP este gazda celor mai puternice lasere din lume, dezvoltate și instalate de Thales. La ELI-NP funcționează două lasere de mare putere de tip Ti:Sa cu impulsuri ultrascurte de 10 PW fiecare, cu o rată de repetiție de un impuls pe minut. Aceste lasere vor permite atingerea unor intensități focalizate fără precedent, de ordinul a 1023 W/cm2, deschizând noi frontiere în explorarea accelerării fasciculelor de ioni cu densitatea stării solide, interacțiunii laser-materie de mare intensitate, fizicii nucleare și astrofizicii, electrodinamicii cuantice neliniare în câmp intens și fizicii materiei întunecate. ELI-NP intenționează, de asemenea, să urmărească subiecte de cercetare legate de îmbunătățirea calității vieții, cum ar fi imagistica medicală, hadrono-terapia, producția de radioizotopi, precum și subiecte legate de accelerarea particulelor, tehnologia spațială, imagistica industrială și energia de fuziune.