Aeroportul Braşov va cere aprobarea pentru un ajutor de stat/  Conducerea CJ mizează pe “istoricul bun” al Aeroportului în documentaţia pentru Comisia Europeană/ În plus, așteaptă și confirmarea de la NATO că are rol strategic

aeroportul international Brasov Sursa foto: Facebook / Aeroportul Internațional Brașov

Consiliul Judeţean (CJ) Braşov este “pe ultima sută de metri” în discuţiile cu Consiliul Concurenţei privind documentaţia pe care o va depune la Comisia Europeană pentru a primi aprobarea în vederea acordării ajutorului de stat Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, termenul final pentru depunerea notificării fiind 15 decembrie, transmite Agerpres.

Conducerea Consiliului Judeţean Braşov mizează în întocmirea documentaţiei pe care o va depune la Comisia Europeană în vederea obţinerii aprobării pentru acordarea de ajutor de stat Aeroportului de la Ghimbav pe “istoricul bun de funcţionare” din ultimul an şi jumătate, între timp, aşteptând un anunţ oficial din partea NATO privind confirmarea rolului strategic al acestui port aerian.

“Specialiştii noştri şi ai Aeroportului au discutat – foarte practic şi pragmatic – pe tema notificării care va fi depusă, până la sfârşitul anului, la Comisia Europeană, o discuţie care a implicat termene, investiţii, număr de curse, destinaţii etc. Rămânem optimişti că Aeroportul Braşov va fi, până în 2027, printre primele cinci aeroporturi din ţară şi sunt convins că CE va fi mulţumită, că va vedea că avem deja un istoric bun – avem deja peste 200.000 de pasageri, ceea ce alte aeroporturi nu au atins într-un an şi jumătate, poate că le-a luat 3-4 ani – şi că investiţia a fost corect realizată şi că avem toate şansele să evolueze în aşa manieră ca în 2027 să avem cel puţin 700.000 de pasageri, ceea ce înseamnă, că, la momentul respectiv, va putea să se autofinanţeze şi nu va mai avea nevoie de sprijinul nostru, al Consiliului Judeţean”, a declarat, pentru Agerpres preşedintele CJ Braşov, Todorică Şerban, după o nouă şedinţă de lucru, care a avut loc joi.

Între timp, conducerea CJ Braşov aşteaptă un anunţ oficial din partea NATO privind confirmarea statutului aeroportului de la Ghimbav de port aerian strategic, aterizările şi decolările de avioane militare – care au loc încă din luna martie – contribuind la numărul de zboruri efectuate de pe aeroportul braşovean.

“Este o certitudine şi se va întâmpla în viitorul foarte apropiat ca NATO şi unitatea militară de la Cincu să se instaleze definitiv pe acest aeroport. Deja nave militare aterizează şi decolează de pe aeroportul de la Ghimbav cu soldaţi şi echipamente militare”, a precizat preşedintele CJ Braşov.

Aeroportul de la Braşov este singurul aeroport internaţional construit în România de la zero în ultimii 50 de ani, inaugurarea sa având loc pe 15 iunie 2023, după o investiție de 140 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.