Mai multe companii din România și-au pus investițiile „pe hold” în această perioadă, iar altele, cum au fost cele din IT, au anunțat deja concedieri, din cauza incertitudinii și impredictibilității politice și fiscale, au declarat reprezentanții Confederației Patronale Concordia, într-o întâlnire cu jurnaliștii. Conform lor, companiile au continuat investițiile deja demarate și nu au anunțat că vor pleca din România din cauza incertitudinii, însă multe dintre ele nu au mai demarat proiecte noi planificate.
Companiile din România pun investițiile în așteptare