Greenpeace continuă demersurile împotriva Neptun Deep: Alături de Fridays for Future Austria cer oprirea proiectului şi sesizează OCDE

platforma Imagine: Captură Youtube

Greenpeace CEE şi Fridays for Future Austria solicită, într-o plângere adresată Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), oprirea extinderii combustibililor fosili şi a dezvoltării proiectului Neptun Deep, invocând faptul că s-ar încălca Liniile directoare ale forului internaţional pentru întreprinderile multinaţionale, transmite Agerpres. În urma unui protest din martie al Greenpeace la sediul OMV, compania OMV Petrom a transmis că siguranța este prioritară pentru companie.

“Cu doar câteva zile înainte de Adunarea Generală Anuală a OMV, Greenpeace CEE şi Fridays for Future Austria depun o plângere la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) împotriva companiei austriece de petrol şi gaze OMV. Acuzaţia lor vizează extinderea activităţii companiei în domeniul gazelor fosile care alimentează criza climatică şi ameninţă cu depăşirea limitei critice de 1,5 grade. Unul dintre cele mai mari proiecte de extindere este exploatarea offshore de gaze din perimetrul românesc Neptun Deep din Marea Neagră. Estimările companiei spun că această exploatare va fi activă timp de 20 de ani”, se arată într-un comunicat de presă al Greenpeace.

Potrivit sursei citate, cele mai recente rapoarte ale ONU şi scenariul “Net Zero” al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE) relevă faptul că nu există loc pentru dezvoltarea de noi proiecte fosile.

“În timp ce fenomenele meteorologice extreme devastează ţări din întreaga lume, OMV pompează miliarde de dolari în extinderea operaţiunilor de extragere a gazelor fosile care dăunează climei. Avertismentele din partea oamenilor de ştiinţă şi a industriei de a opri extinderea afacerii cu combustibili fosili sunt ignorate. În plângere arătăm de ce extinderea proiectelor de gaze fosile nu este compatibilă cu Liniile directoare ale OCDE pentru afaceri responsabile. OMV trebuie să pună capăt acum noilor proiecte de combustibili fosili”, a declarat Jasmin Duregger, expert în climă şi energie la Greenpeace Austria.

În viziunea activiştilor de mediu, OMV s-a angajat să-şi alinieze activitatea la Liniile directoare ale OCDE pentru întreprinderile multinaţionale, însă, pe de altă parte, continuă “să investească în noi proiecte fosile” şi “ignoră apelurile de a opri extinderea operaţiunilor în sectorul de petrol şi gaze şi contrazice principiul director al OCDE – “Acţionaţi cât mai curând posibil şi în mod proactiv pentru a evita efectele negative asupra mediului”.

“Protestăm de ani de zile pentru acţiuni de combatere a schimbărilor climatice, dar companiile de petrol şi gaze, precum OMV, nu ne ascultă. Ce ne-a împins în criza climatică? Combustibilii fosili. Unde se duc miliardele de investiţii ale OMV? În combustibili fosili. OMV pretinde că se angajează să respecte liniile directoare ale OCDE pentru practici de afaceri responsabile, dar acesta este pur şi simplu greenwashing. De aceea depunem acum o plângere”, susţine Jasmin Lang, reprezentantă a Fridays for Future Austria.

În plângere, Greenpeace CEE şi Fridays for Future Austria cer oprirea extinderii combustibililor fosili şi a dezvoltării proiectului Neptun Deep, realizat de OMV Petrom şi Romgaz în largul coastei României. Companiile estimează că exploatarea va începe în anul 2027.

Calculele realizate din evaluarea impactului asupra mediului (EIM), citate de Greenpeace, arată că proiectul va produce 276 de milioane de tone de gaze cu efect de seră pe durata celor 20 de ani, echivalentul a cât emite România în trei ani.

În prezent, autorizaţiile de mediu pentru proiect sunt în curs de obţinere.

OMV:” Siguranța este prioritara pentru OMV Petrom”

În urma unui protest din martie al Greenpeace la sediul OMV, compania OMV Petrom a transmis într-un comunicat că ”respectă dreptul la libera exprimare și la discuții obiective și respectuoase. Însă acestea ar trebui sa se desfășoare in mod legal, fără ca oamenii sa fie puși în pericol si fără daune ale bunurilor. Siguranța este prioritara pentru OMV Petrom. Neptun Deep este un proiect strategic pentru România care va contribui la securitatea energetică a țării si a Europei, la tranziția energetică si la creșterea economică. Intensitatea emisiilor directe de carbon a proiectului este semnificativ sub media industriei. Tranziția energetica a României este un proces gradual si echilibrat care necesita un mix de soluții, inclusiv gaze naturale si surse regenerabile”.

Imagine: Captură Youtube

Comentarii

  1. A găsit și ei cîmp ,de bătaie pe Neputun Romania ,ducă în Turcia ,în Rusia ,în Asia ,lumea uînblă că nebuni după gaze ,vine niște jeguri ,oprească ei exploatarea de gaze din Neptun,eu unu îi dădeam afara din Romania ,declarate persoane indezirabile ,pe teritoriul romăn,timp de 20 de ani,niște jeguri penale ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *