MedLife anunță că va extinde MindCare, rețeaua sa de îngrijire a sănătății mintale, în mai multe orașe din țară/ Primele centre, la Constanța și Craiova

MedLife

MedLife vrea să dezvolte cea mai mare reţea de îngrijire a sănătăţii mintale, sub umbrela MindCare. Primele unităţi din ţară urmează să fie inaugurate la Craiova şi Constanţa, anunță un comunicat transmis Bursei de Valori București. Pe termen mediu, grupul îşi propune să deschidă centre de excelenţă în psihiatrie şi psihoterapie, MindCare, în peste 10 locaţii din întreaga ţară, în funcţie de cererea locală.

Compania nu precizează dacă aceste centre vor fi deschise în cadrul unor clinici deja existente sau în locaţii noi, notează news.ro. ”MedLife, cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România, îşi intensifică angajamentul pentru îngrijirea sănătăţii mintale prin intenţia de a extinde, la nivel naţional, a reţelei sale de centre de excelenţă în psihiatrie şi psihoterapie, MindCare. Demersurile de consolidare pe această nişă medicală sunt determinate de tendinţele tot mai accentuate de a apela la servicii de sănătate mintală, în special în urma pandemiei”, arată un comunicat al companiei.

În România, nevoia de servicii de sănătate mintală este în creştere constantă. Datele arată că în ţara noastră există, în medie, 12 medici psihiatri la suta de mii de locuitori, în timp ce media europeană este de 17. Acest deficit se întâmplă în timp ce prevalenţa tulburărilor mintale şi de comportament aproape s-a dublat în ultimii 10 ani, ajungând de la aproximativ 1.566 de cazuri la 100.000 de persoane în 2012 la aproximativ 2.890 de cazuri la 100.000 de persoane în 2021, mai arată sursa citată.

În plus, România se află pe locul 58 în lume în ceea ce priveşte rata de suicid şi pe locul 126 în ceea ce priveşte depresia.

Anxietatea, depresia şi tulburările de comportament sunt printre principalele cauze de boală şi suferinţă în rândul tinerilor. Potrivit unor studii recente, aproximativ 22.000 de copii şi tineri trăiesc cu un diagnostic de boală mentală în ţară.

Alte studii arată că aproape jumătate dintre adolescenţii din România au avut cel puţin o dată gânduri de suicid, iar peste un sfert s-au simţit trişti tot timpul şi nu au putut scăpa de tristeţe.

”Având în vedere aceste date care evidenţiază nevoia acută de intervenţii şi resurse adecvate pentru îngrijirea şi prevenirea problemelor de sănătate mintală în rândul populaţiei, MedLife a decis extinderea, la nivel naţional, a centrelor de excelenţă în psihiatrie şi psihoterapie MindCare”, menţionează compania.

Cu o experienţă de peste 12 ani în Bucureşti, MindCare arată că primele unităţi din ţară urmează să fie inaugurate la Craiova şi Constanţa. Pe termen mediu, MedLife îşi propune să deschidă centre de excelenţă în psihiatrie şi psihoterapie, MindCare, în peste 10 locaţii din întreaga ţară, în funcţie de cererea locală.

MedLife a încheiat 2023 cu o cifră de afaceri consolidată pro-formă în valoare de 453 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, înregistrând un avans de două cifre pentru majoritatea segmentelor de business. Concomitent, compania a reuşit să îşi recupereze gradual o mare parte din marginile pierdute ca urmare a investiţiilor din ultimii ani. În prezent, Grupul MedLife deţine cea mai puternică reţea de diagnostic şi tratament din România, cu 700 locaţii proprii şi partenere la nivel naţional şi peste 6,5 milioane de pacienţi unici care au apelat la servicii de prevenţie, wellness, tratament şi spitalizare. Totodată, peste 800.000 de angajaţi beneficiază de abonamente de servicii medicale prin intermediul abonamentelor MedLife.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *