ANALIZĂ Economedia: Primăvara șantierelor : în martie încep lucrări de peste 5 miliarde de lei pe Autostrada Bucureștiului, a Moldovei (A7), A 1 Lugoj-Deva și pe un lot de cale ferată de pe M 100 București-Timișoara

Autostrada-Lugoj-Deva-UMB

Trei loturi de autostradă, un segment de pe Centura Bucureștiului și un lot de cale ferată de pe M 100 București-Timișoara intră în șantier din martie, potrivit anunțurilor oficiale pe care le-au făcut reprezentanții Ministerului Transporturilor și CNAIR. Sunt cinci contracte cu o valoare totală de 5,7 miliarde lei finanțate din fonduri europene și PNRR, conform datelor oficiale.

Lotul UMB pe Autostrada A 1 Lugoj-Deva

Cel mai mare contract pentru un lot de autostradă pe care încep lucrările (după numeroase promisiuni) este lotul UMB pe Autostrada A 1 Lugoj-Deva. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat vineri, 9 februarie la Timișoara, intrarea în șantier a UMB din 1 martie 2024 : ,,La 1 martie urmează să înceapă lucrările la tunelurile de pe secțiunea E a autostrăzii Lugoj-Deva. ” Contractul are o valoare de 1,8 miliarde lei și este parțial finanțat din PNRR (componenta împrumuturi). De menționat că, UMB încă nu are Autorizație de Construire și nici Ordin pentru Începerea Lucrărilor (OIL), prin urmare rămâne de văzut dacă se va respecta termenul de 1 martie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Lotul Nurol pe Autostrada Moldovei (A7)

Constructorul Nurol (Turcia) care a lucrat și pe Autostrada Transilvania (A3) a primit ordinul pentru începerea lucrărilor cu data de 1 martie 2024. Este singurul lot de pe A 7 unde nu se lucrează, iar termenul de finalizare este de 20 de luni. Lotul Pietroasele/Costești-Buzău este foarte important pentru legătura primelor două loturi ale secțiunii Ploiești-Buzău (termene de finalizare în această toamnă) cu cele 4 loturi ale UMB dintre Buzău și Focșani (2024/2025) : ,,Am stabilit Data de Începere pentru construcția Lotului 3 al Autostrăzii Ploiești-Buzău. Lucrările vor începe pe data de 1 martie 2024, iar constructorul (Asocierea NUROL İNŞAAT VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ – MAKYOL İNŞAAT SANAYİ TURİZM VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ) are la dispoziție 1.093.470.823,76 lei fara TVA și 20 de luni pentru construcția celor 13,90 km de autostradă. ” a transmis directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Lotul chinezilor (CCECC) pe Autostrada Bucureștiului 

Al treilea lot de autostradă care ar putea intra în șantier, conform promisiunilor este lotul 3 pe Autostrada A 0 București Nord, aproape 9 kilometri dintre DN 2- Afumați și DN 3 Pantelimon. Nici în acest caz nu există (încă) Autorizație de Construire și nici Ordin pentru începerea lucărilor, ci doar o promisiune pentru luna martie. Contractul este semnat pentru 397 milioane lei, fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027 : ,,Facem pași concreți pentru asigurarea conexiunii rutiere pe A0 Nord între A3 și DN2 ! Am avizat astazi proiectul pentru Autorizația de Construire pentru 2,3 km din lotul 3 al A0 Nord, astfel încât să punem deschide circulația și pe cei aproximativ 9 km din lotul 2 finalizați în 2023! Practic, construcția acestor 2,3 km va face posibilă descărcarea de pe autostradă în DN2 pâna la finalizarea construcției celor 8,6 km dintre Afumați și Pantelimon. Descărcarea traficului în DN2 se va realiza printr-un sens giratoriu elipsă, cu asigurarea tuturor relațiilor. Lucrările vor începe în luna martie, iar termenul pentru finalizarea acestora este sfârșitul anului 2024”, a transmis Pistol.

Contractul Rizzani pe Centura București Sud 

În martie, constructorul Rizzani care lucrează pe Centura Craiova Sud (cu mobilizare insuficientă) ar trebui să înceapă modernizarea celor 15 kilometri dintre A 1 București-Pitești și DN 5 (Jilava). Martie 2024 este ultimul termen pe care l-a promis secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, același oficial care promitea intrarea în șantier în septembrie, noiembrie, decembrie 2023 după cum Economedia a explicat aici. Este un contract de 500 milioane lei cu termen de 24 de luni și lucrări sub trafic, unul dintre cele mai dificile șantiere din acest an. ,,Referitor la Lotul 2 pe acest sector de Centură, cuprins între Domnești și DN5, se află în curs de obținere ultimul aviz necesar autorizării lucrărilor, iar în luna martie, antreprenorul va începe organizarea de santier și lucrările în teren”, a transmis Scrioșteanu la verificarea centurii București.

Contractul FCC pe lotul 2 al Magistralei CFR Caransebeș-Timișoara-Arad

Constructorul FCC (Spania) are Autorizație de Construire emisă încă din noiembrie 2023 pentru lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, lot de 54 km. cel mai lung lot PNRR de pe M 100 București-Craiova-Timișoara. ,,Pentru modernizarea infrastructurii feroviare vor începe, la 1 martie, lucrările Lotul 2 (Lugoj – Timișoara Est) al căii ferate Arad-Timișoara-Caransebeș” a spus pe 9 februarie 2024 Sorin Grindeanu. Contractul are o valoare de 1,9 miliarde lei și termen de 3 ani.

În această primăvară ar putea începe lucrări efective pe loturile de munte ale Autostrăzii A 1 Sibiu-Pitești (pe tronsoane unde se pot elibera Autorizații de Construire etapa I), la viaductul Cernica de pe lotul 4 al Autostrăzii A 0 Nord (lotul UMB care așteaptă avizul de mediu) și chiar, în avans lotul 1 Pizzarotti-Retter pe A 0 Nord dacă proiectul tehnic va fi predat înainte de termen (promisiune făcută de secretarul de stat Scrioșteanu).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Mulrumim de promisiuni!
    Ar fi bun un articol de presa la 31.12.2024 sa vedem prin comparatie cum se mai sta la promisiuni!
    Dar alegeeile aduc pe altii la cascaval si evident cu alte basme!😠

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.