Autostrada Transilvania: CNAIR a prelungit cu încă o lună, până la 29 martie, evaluarea ofertelor pentru lotul cu tunelul Meseș. Contractul de 8 miliarde lei, fără constructor, la peste un an de la lansarea licitației

Tunel Meseș

CNAIR a prelungit cu încă o lună, până pe 29 martie 2024, termenul pentru evaluarea ofertelor pe lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (41 km), contractul de 8 miliarde lei pentru lotul cu tunelul Meseș, cel mai mare lansat în licitație până acum. Este o nouă prelungire, de această dată motivată și prin contestația Makyol (Turcia) depusă la CNSC la începutul lunii, o contestație care a ajuns în etapa „concluziilor scrise”, prin urmare se așteaptă decizia cât de curând (posibil câteva zile).

Pe 23 ianuarie 2024, CNAIR a finalizat evaluarea ofertelor tehnice și a stabilit termenul de 29  februarie pentru evaluarea financiară, termen prelungit cu o lună.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit datelor din contestație pe care le-a consultat Economedia, pe 26 ianuarie, în etapa de evaluare financiară, CNAIR a transmis o solicitare către Makyol pentru a justifica prețurile din oferta declarată admisibilă. Deși anonimizată, din contestație se poate înțelege că oferta Makyol ar putea fi semnificativ sub estimarea CNAIR, situație care obligă Autoritatea contractantă să ceară explicații suplimentare așa cum a fost și cazul altor contracte. Makyol arată că a răspuns clar și detaliat solicitării de clarificare, dar că nu recunoaște legalitatea clarificării CNAIR, însă a dat curs acesteia pentru a nu-i fi descalificată oferta. Solicitarea de clarificare nu înseamnă neapărat suspendarea procedurii, dar este aproape sigur că la Compania de Drumuri se va aștepta decizia CNSC până la desemnarea câștigătorului, ceea ce înseamnă o nouă întârziere.

„Pentru cei 41 de kilometri de pe Autostrada Transilvania, CNAIR a prevăzut o durată de proiectare și execuție de 78 de luni, adică șase ani și jumătate. Spre comparație, Lotul 2 de pe Autostrada A1 Sibiu – Pitești, cel mai greu contract semnat, are o durată de 68 de luni, 18 proiectare și 50 execuție. Contractul prevede inclusiv construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km) și a Tunelului Meseș (în lungime de 2,89 km). Valoare estimată este de 7,48 miliarde lei fără TVA, iar finanțare va fi asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile”, a transmis în 2023 șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Licitația pentru lotul Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău cu tunel de 3 kilometri la Meseș a fost lansată în urmă cu un an, pe 10 februarie 2023, iar în august au fost depuse 7 oferte: UMB, asociat cu EuroAsfalt din Bosnia Herțegovina pentru experință la tuneluri (Asocierea de pe A1 Lugoj – Deva), WeBuild și cinci constructori din Turcia: Ictaș, Nurol, Mapa, Makyol – Ozaltin și Tekfen (Ozaltin a depus singura ofertă pentru viaductele de la Nădășelu și Topa Mică scoase din contractul cu UMB). Ictas și Tekfen nu au contracte semnate cu CNAIR, iar Mapa (în asociere cu Cengiz)  ar trebui să înceapă în a doua jumătate a anului lucrările pe lotul 2 Boița –Cornetu de pe A1 Sibiu – Pitești. Makyol este al doilea constructor din România după UMB după numărul kilometrilor de autostradă contractați (68 A13 Sibiu – Făgăraș), iar WeBuild începe lotul de 37 km dintre Tigveni și Cornetu pe A1 Sibiu – Pitești cu termen de 45 luni.

– Asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o (România – Bosnia Herțegovina)
– WEBUILD SPA – MILANO (Italia)
– IC IÇTAŞ INŞAAT SANAYI VE TICARET A.Ş. (Turcia)
– Asocierea MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. – OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (Turcia)
– MAPA INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)
– Asocierea NUROL INSAAT VE TICARET A.S. – DUYGU TAAHHÜT VE İNŞAAT A.Ş. (Turcia)
– Asocierea TEKFEN-Dogus

TUNELUL MESEȘ 

Tunelul Meseș are o lungime de 2,8 kilometri și două galerii. Viteza de proiectare este de 120 km/h.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Bravo Cnair.
    Mai degreaba sa deie la nimereala la cineva, sa inceapa lucrul, daca nu poate atunci se mai poate rezilia.
    Insa asa numai stam si stam si stam.
    E pacat.
    Castigatorul ar trebui sa fie Umb sau Wb. In rest nu am incredere in ei.

  2. de cand a luat psd ministeru transporturilor sa semna doar licitatiile incepute de alti ei nu au reusit sa termine o licitatie cap coada si sa inceapa noi proiecte , doar trag de timp

    • Cam greu cu limba română. Așa se întâmplă când analizezi o situație numai din punct de vedere politic. Ura și veninul îi animă pe mulți habarniști.

  3. Mari prăpădiți dintre angajați la Drumuri…
    Ce naiba fac de lasă atâtea contestatii de la toți șmecherii care se bazează pe șpagă apoi ii lasă să liciteze din nou…Le anulează contact ca nu sunt în stare sa facă nimic și o iau de la capăt. ..Ministerul lui pește în transporturi are orbul găinilor sa I mai lase pe pistolarul ăștia la Drumuri. .va votează naiba de spagari și oameni de nimic…De 30 de ani va învârtiți în jurul cozii de incompetenți…și nesimțiți ca nu schimbați legea. ..Dumnezeu sa va pedepsească, ca nu va interesează decacest popor ..numai de buzunarul vostru…Ada sa fie Amen…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.