Au început lucrările pe Centura Bușteni – Azuga, iar ritmul constructorului „este bun”, anunță Virgil Daniel Nanu, președintele Consiliul Județean Prahova.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Am discutat cu constructorul și am verificat punctele critice ale traseului. Lucrurile se mișcă, iar proiectul intră într-o etapă vizibilă pentru toți cei care trec prin zonă”, arată oficialul local.
Totodată, împreună cu proiectantul, supervizorul, constructorul, reprezentanții Electrica si Distrigaz și avocatul specializat în exproprieri, au existat discuții privind ultimele clarificări din teren și pe forma finală a documentelor adiționale necesare pentru lucrările suplimentare apărute în această etapă.
„Discuțiile s-au concentrat pe identificarea celor mai potrivite soluții tehnice, adaptate situațiilor din teren, dar care să nu implice costuri suplimentare exagerate și nesustenabile în bugetul proiectului”, mai transmite Virgil Nanu.
entura Bușteni – Azuga va avea 9,4 km și este gândită pentru a reduce timpii de deplasare pe Valea Prahovei, acolo unde mii de mașini rămân blocate pe DN1 în weekend și în perioadele aglomerate. Investiția are o valoare de aproximativ 844 milioane lei, iar durata estimată a lucrărilor este de 30 de luni.
Proiectul este realizat în parteneriat cu CNAIR și finanțat prin Programul Operațional de Transport.
Traseul cuprinde patru segmente și include lucrări majore: viaducte, pasaje peste calea ferată, poduri peste râul Prahova, subtraversări, consolidări de versanți și zone de albie, plus mai multe girații care vor asigura legătura cu DN1. Toate acestea sunt prevăzute în documentația tehnică și sunt esențiale pentru siguranță și pentru o circulație fluentă.
Amintim că prahovenii de la Coni, care au lucrat pe lotul 2 al Autostrăzii Moldovei (A7) au rămas câștigători ai contractului pentru construcția Centurii Bușteni – Azuga, în asociere cu SC Drum Pod Invest SRL, SC Gott Strasse SRL, SC Perfect Consult Europe SRL, Automagistral-Pivden SRL și NVO Transinzhinirying SRL. Turcii de la Ozaltin depuseseră o contestație, însă atât Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), cât și Curtea de Apel au menținut constructorul prahovean Coni drept câștigător.
Centura Bușteni – Azuga va avea un tunel cu o lungime de 90 de metri care subtraversează oblic DN 1 și Magistrala CFR București – Brașov, dar și un semitunel cu o lungime de aproape 150 de metri, parțial îngropat la intrare în Azuga, cele două lucrări de artă fiind printre cele mai dificile de pe traseul complet de 9 kilometri prevăzut pentru șoseaua care va funcționa ca o centură a celor două stațiuni, după cum a explicat Economedia. Traseul propus pentru drumul de descărcare are o lungime totală de 9,434 km și este structurat astfel:
– Tronson I: km 0+000 (intersecţie cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia şi Poiana Ţapului – DN 1, km 127+600) – km 1+600, lungime 1,60 km (extravilan);
– Tronson II: km 1+630 (ieşire din DN 1, km 128+300 prin dreapta) – km 6+760 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta), lungime 5,13 km (intravilan Buşteni);
– Tronson III: începe la intersecţia cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Buşteni şi Azuga – DN 1, km 133+550 prin dreapta, lungime 0,52 km (extravilan);
– Tronson IV: km 7+250 (ieşire din DN 1, km 134+050 prin dreapta) – km 9+434 (intrare în DN 1, km 133+500 prin dreapta).
Lucrări de artă prevăzute: pasaj peste râul Prahova şi CF km. 1+835 ÷ 2+445; pod peste râul Prahova la km. 2+665; pod peste râul Prahova la km. 2+955; pod peste pârâul Jepilor la km. 3+825; pod peste râul Prahova la km 4+195; subtraversare strada Zamora km 4+685; pod peste râul Prahova la km 5+495; viaduct km 5+955; pod peste râul Prahova la km. 7+165; subtraversare DN 1 și CF km 7+480 ÷ 7+530; pod peste râul Prahova la km 8+095; pod peste râul Prahova la km 8+255; pod peste râul Prahova la km 8+375; pod peste râul Prahova la km 8+515; pod peste râul Prahova la km 8+605; semitunel km 8+935÷9+075; pasaj peste râul Prahova şi CF km 9+085 ÷ 9+310”, arată nota de fundamentare.
Memoriul tehnic pe care l-a realizat proiectantul Irimat propune 10 poduri peste râul Prahova, un pod peste pârâul Jepilor, câte două pasaje peste râul Prahova și Calea Ferată (Magistrala 300) și două subtraversări: strada Zamorei și DN 1 – CF București – Brașov. De asemenea, la km 9 al centurii, la Azuga, va fi realizat un semitunel. Viteza de proiectare a drumului, specific pentru clasa III și zona de munte este de 60 km/h.
Centura Bușteni – Azuga este finanțată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operational Transport 2021-2027, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, președintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu și directorul CNAIR Cristian Pistol au „inaugurat” pe 6 noiembrie 2023 șantierul Centurii Comarnic. Asocierea de constructori români Frasinul-Arthenis a ajuns cu lucrările la un stadiu de doar 48%, iar acestea ar trebui terminate până la sfârșitul anului. Centura Comarnic are o lungime de 6 kilometri, o bandă/sens și include 4 poduri (inclusiv peste râul Prahova și Magistrala CFR București-Brașov).
Pentru fluidizarea circulației pe DN 1 Valea Prahovei urmează să fie construite pasaje rutiere la Sinaia Nord, Sinaia Sud și Predeal. Consiliul Județean Prahova a deblocat recent licitațiile pentru construirea pasajelor supraterane de la Sinaia Sud și Sinaia Nord. Pentru Pasajul Sinaia Nord au fost depuse 5 oferte. Pentru Pasajul Sinaia Sud au fost depuse tot cinci oferte.
În plus, va fi construit un sens giratoriu suspendat la Predeal, la intersecția dintre DN1 și DN73A, drumul care duce spre Râșnov. CNAIR a primit opt oferte pentru construcția sensului giratoriu suspendat de la Predeal.
Totodată, au începul lucrările de modernizare la DJ 102I, de pe Valea Doftanei, care într-un final va servi ca alternativă la DN1 Valea Prahovei, cu ieşire directă în DN1A. Contractul a fost atribuit antreprenorului român Erbașu.

Licitație centura Bușteni Azuga