ANAT se alătură protestului contabililor şi economiştilor din România, care va avea loc pe 8 iulie

calculator venituri taxe calcule salarii impozit pixabay.com Sursa foto: Pixabay

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) susţine protestul „Fără haos în legislaţia fiscală” care va avea loc luni, 8 iulie, în Capitală, acţiune organizată de asociaţiile profesionale ale contabililor şi economiştilor din România, sprijinită de mai multe patronate, se arată într-un comunicat de presă al ANAT, scrie Agerpres.

De asemenea, ANAT recomandă membrilor săi să participe la acest protest.

„Este anormal să creezi noi şi noi reguli pentru cei care îşi plătesc taxele. Statul şi ANAF trebuie să îi prindă şi să îi oblige să plătească pe cei care nu îşi achită taxele şi pentru asta au susţinerea noastră totală”, declară Alin Burcea, preşedintele ANAT.

Protestul, intitulat “Fără haos în legislaţia fiscală”, va începe la 8:30 în Piaţa Victoriei, la 9:30 se va pleca în marş spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei, unde va avea loc o adunare publică de protest între orele 10:45 şi 13:30. Contabilii solicită predictibilitate legislativă prin stabilirea unui calendar clar al modificărilor fiscale, cu o perioadă de minimum şase luni înainte de implementare.

ANAT precizează că agenţiile de turism se confruntă cu aceleaşi situaţii. “Există domenii de activitate care au o contabilitate specifică, şi aici vorbim chiar de agenţiile de turism, pentru care Codul Fiscal reglementează regimul special de TVA, astfel că pentru aceşti contribuabili va fi imposibil să corespundă situaţiile generate automat cu cele raportate de contabili”, se arată în comunicatul citat.

Sursa foto: Pixabay

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.