Președinta BCE, Christine Lagarde, indică o posibilă reducere a dobânzilor luna viitoare

Christine Lagarde Banca Central Europeană Sursa foto: europarl.eu

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a indicat că este probabilă o reducere a dobânzilor luna viitoare, creşterea rapidă a preţurilor fiind acum în mare parte ţinută sub control, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

“Dacă datele pe care le primim consolidează nivelul de încredere pe care îl avem – că vom ajunge pe termen mediu la o inflaţie de 2%, care este obiectivul nostru, misiunea noastră, datoria noastră – atunci este o posibilitate ridicată a unei decizii de politică monetară la reuniunea din 6 iunie”, a declarat şeful BCE, într-un interviu acordat postului irlandez de televiziune RTE One.

“Sunt într-adevăr încrezătoare că avem inflaţia sub control. Previziunile pentru 2025 şi 2026 arată că suntem aproape de ţintă, dacă nu chiar ajungem la ţintă. Deci, sunt încrezătoare că am ajuns la o fază de control”, a adăugat Lagarde.

Membrii Consiliului guvernatorilor BCE refuză să se angajeze pe o anumită cale privind dobânzile, o opinie împărtăşită de Lagarde în interviul acordat RTE One.

Într-un interviu separat acordat publicaţiei germane Handelsblatt, preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel, a cerut prudenţă după o posibilă primă reducere a dobânzilor.

“Nu ar trebui să reducem dobânzile în grabă şi să punem în pericol tot ce am realizat, incertitudinile încă sunt ridicate. Deci, chiar dacă sunt reduse pentru prima dată dobânzile în iunie, asta nu înseamnă că la următoarele reuniuni de politică monetară procesul trebuie să continue. Nu suntem pe pilot automat”, a declarat preşedintele Băncii centrale a Germaniei.

Inflaţia în zona euro s-a situat la 2,4% în aprilie, iar analiştii se aşteaptă să ajungă la ţinta BCE de 2% până în semestrul doi din 2025.

Sursa foto: europarl.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *