Târg de Sânziene cu meșteșugari locali, la Râșnov / ”Vom avea o prezentare a portului popular de Râșnov, de călușari, de sași și de brăneni”

rasnov unplugged, muzica folk Sursa Foto: Facebook/ Rasnov Unplugged

Peste 20 de meșteșugari iscusiți din Râșnov și Țara Bârsei vor fi prezenți în Piața Unirii din Râșnov la Târgul de Sânziene, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, între orele 10.00 și 20.00, iar cei prezenți vor găsi aici produse diverse precum îmbrăcăminte, accesorii, piese de decor, bunătăți dulci și sărate.
Râșnovenii vor să marcheze astfel solstițiul de vară – cea mai lungă zi din an, denumită și Ziua Soarelui.
„În cadrul târgului am inclus și câteva ateliere de creație: un atelier pentru copii de mini-opincuțe și un atelier pentru adulți de cusut motive tradiționale, având în vedere că suntem în apropierea Zilei dedicate celebrării Iei. Apoi, vom avea o prezentare a portului popular de Râșnov, de călușari, de sași și de brăneni. Vom avea și o prezentare despre Sânziene, cu povești despre sânziene și plante medicinale, pentru că solstițiul de vară, de fapt, asta marchează, începutul verii astronomice sau mijlocul verii în tradiția populară românească”, a explicat coordonatorul proiectului, Ioana Gridan.
Evenimentul se încheie cu un concert susținut de tinerii artiști Tudor Moldoveanu și Cristian Medrea care formează trupa Carabi.

Sursa Foto: Facebook/ Rasnov Unplugged

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *