Pieţele europene au închis joi în scădere, după publicarea datelor privind inflația din SUA

bursa actiuni sursa foto: Pexels.com

Pieţele europene au închis joi în scădere, după publicarea unor date din Statele Unite privind inflaţia care au depăşit aşteptările, transmite CNBC, conform News.ro.

După o sesiune agitată, indicele regional Stoxx 600 a terminat ziua cu 0,77% mai jos, toate sectoarele fiind în teritoriu negativ.

Acţiunile băncilor au scăzut cu 1,9%, iar cele ale utilităţilor au scăzut cu 1,23%.

Acţiunile retailerului britanic Marks & Spencer au coborât cu 4,5%, spre partea de jos a Stoxx 600, după ce a indicat ”provocări pe termen scurt”, în ciuda faptului că a raportat o creştere puternică a vânzărilor de Crăciun.

Între timp, acţiunile Tesco au crescut cu 1,35%, după ce compania şi-a îmbunătăţit prognoza de profit.

Indicele german DAX a coborât cu 0,86%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,52%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a pierdut 0,98%. Indicele FTSE MIB al bursei italiene a scăzut cu 0,66%, iar IBEX 35 al bursei din Madrid cu 0,62%.

Raportul din decembrie privind inflaţia din SUA a arătat o creştere a preţurilor de consum cu 0,3% faţă de luna precedentă şi cu 3,4% faţă aceeaşi lună a anului anterior.

Economiştii chestionaţi de Dow Jones au anticipat valori de 0,2% şi, respectiv, 3,2%.

Investitorii caută prin acest raport indicii despre momentul în care Rezerva Federală va începe să reducă ratele dobânzilor. Pieţele consideră că există o probabilitate de 67% pentru ca prima reducere să aibă loc în martie, potrivit instrumentului FedWatch al CME.

sursa foto: Pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *