A fost încă o săptămână cu vești proaste din industrie și anunțuri despre falimente și restructurări, dar și una agitată pe plan politic: se negociază formarea noului guvern și viitoare măsuri fiscale, așa că au început să apară în spațiul public diverse variante de lucru. De asemenea, președintele Nicușor Dan a susținut prima sa conferință de presă în calitate de șef al statului, așa că vă reamintim o sinteză a mesajelor lansate. Economedia a mers însă și dincolo de actualitatea zilei: am publicat un nou episod din seria „Cei care se întorc”, în care vorbim cu români reveniți acasă după experiența diasporei, și vă prezentăm povestea unui profesor de Calculatoare de la Politehnica București. Venim și cu perspective din mediul de afaceri, urmărim reacția oamenilor de business la noile măsuri, dar vă readucem și o poveste antreprenorială: Genuin.
Câteva dintre articolele Economedia din săptămâna care se încheie:
Încă o perioadă cu vești proaste pentru industria automotive:
Gigantul auto german Continental concediază angajați din România, arată informațiile obținute în exclusivitate de Economedia. Continental deține în România cinci unităţi de producţie și patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei şi Iaşi. Reprezentanții Continental au confirmat pentru Economedia planurile de disponibilizare, precizând că aceste măsuri vor afecta aproximativ 640 de locuri de muncă din locațiile sectorului de activitate Automotive din România. De asemenea „aceste măsuri de optimizare” vor afecta aproximativ 230 de locuri de muncă din cadrul fabricii ContiTech Original Equipment Solutions (OESL) din Timișoara. Detalii AICI.
Grupul suedez Holmbergs Safety Systems, cu fabrici în Europa, Hong Kong, SUA și China, renunță la planul de reorganizare a afacerii din România și declară falimentul Te-Rox Prod, după ce inițial a cerut doar insolvența firmei. Mai multe AICI
De asemenea, Procter& Gamble, un alt gigant care are afaceri în România, a anunțat în această săptămână planuri de restructurare, dar nu a precizat deocamdată care vor fi piețele afectate.

Sursa foto: Arhiva personală
Interviul, scris și VIDEO AICI
Grupul tehnic format din specialiști ai partidelor discută o serie de măsuri pentru reducerea deficitului precum creșterea TVA, taxă de solidaritate pentru veniturile mai mari de 10.000 de lei net, impozit pe profit de 19%, contribuție la sănătate pentru pensii peste 2.500 lei, majorarea accizelor, arată sursele consultate de Economedia și G4Media. Reprezentanții PNL, PSD și USR încă nu au ajuns la un acord. Detalii AICI
O primă schiță a programului de guvernare ar urma să fie publică luni, a declarat președintele Nicușor Dan, care susține miercuri o conferință de presă la Palatul Cotroceni. Economedia a transmis LIVE declarațiile. Declarațiile președintelui
/https%3A%2F%2Feconomedia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2Fnicusor-dan-pupitru-de-presedinte.jpg)
Sursa foto: Nicusor Dan/ Facebook
Comisia Europeană a constatat că România este singura țară din UE care nu a luat măsuri efective pentru reducerea deficitului, în cadrul procedurii de deficit excesiv, și recomandă țării noastre să adopte și să pună în aplicare măsuri de corecție a deficitului până la Consiliul ECOFIN din luna iulie, altfel riscă declanșarea procedurii ce duce la tăiere de fonduri europene de coeziune și din PNRR, a declarat miercuri un oficial european, în cadrul unui briefing.
detalii AICI
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, a declarat că până în 30 iunie va propune Guvernului un memorandum pentru eficientizarea cheltuielilor instituţiei, evidenţiind că lărgirea bazei de contribuţie la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) reprezintă o temă analizată. Detalii AICI
Grupul tehnic care lucrează la lista de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului a elaborat o primă schiță care va ajunge pe masa liderilor de partide, arată un document de lucru obținut de Economedia. Mai multe AICI
Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă României să adopte măsuri precum majorarea TVA, a accizelor, a impozitului pe dividende și să introducă două cote de impozit pe venit, de 15% și 25%, în timp ce reduce sau elimină contribuția la sănătate, dar și să schimbe impozitarea pe proprietate și să reducă și mai mult pragul pentru microîntreprinderi. Detalii AICI
Într-o piață home-deco din ce în ce mai conștientă de impactul asupra mediului și de calitatea materialelor, Genuin, un business de familie lansat în decembrie 2021, își croiește drumul cu o viziune clară: aceea de a deveni un lider în industria de home-deco organică din România. Citește mai multe despre povestea Genuin.
/https%3A%2F%2Feconomedia.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2FGenuin-la-Doro_deersphotos-38.jpg)