Stațiunile de pe Valea Prahovei și alte localități din județ se confruntă cu probleme în alimentarea cu apă potabilă, în urma ploilor torențiale

DN1 Valea Prahovei, Ploiesti, Brasov Sursa foto: Imagini din dronă, CNAIR

Cele trei staţiuni de pe Valea Prahovei – Sinaia, Buşteni şi Azuga – dar şi alte localităţi din zona de nord a judeţului Prahova se confruntă cu probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă, în urma ploilor torenţiale care au căzut în noaptea de sâmbătă spre duminică şi care au afectat captările de apă, transmite News.ro.

Update

Furnizarea apei potabile, oprită duminică dimineaţă timp de mai multe ore în oraşele Sinaia, Buşteni şi Azuga din cauza viiturilor care au afectat captările de apă, a fost reluată la Buşteni şi Azuga, anunţă compania de apă. Pe de altă parte, în oraşul Comarnic locuitorii din alte trei cartiere nu sunt alimentaţi cu apă, arată informațiile News.ro.

În staţiunile Azuga şi Buşteni distribuţia apei a fost reluată începând cu ora 13.30, anunţă furnizorul de apă Hidro Prahova.

În oraşul Sinaia, distribuţia din staţia de apă Oppler a fost reluată la jumătate din capacitate, furnizarea apei urmând să fie asigurată în regim normal, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo.

Tot la Sinaia, localnicii care primesc apă potabilă din staţia Valea Dorului vor fi alimentaţi până la finalul zilei.

”Până în prezent, echipele de intervenţie ale societăţii Hidro Prahova SA au curăţat captarea, operaţiune urmată de spălarea filtrelor şi încărcarea bazinului. Potrivit estimărilor, care depind în principal de evoluţia condiţiilor meteo, până la finalul zilei va fi reluată distribuţia şi pentru abonaţii care sunt alimentaţi din această staţie, mai exact cei din cartierele Izvor şi Platoul Izvor”, transmite compania de apă.

Totodată, în oraşul Comarnic, din cauza turbidităţii deosebit de ridicate, a fost oprită apa şi în cartierele Poiana, Ghioşeşti (parţial) şi Vatra Sat din oraşul Comarnic, până la normalizarea nivelului de turbiditate al apei distribuite.

În această localitate furnizarea apei fusese sistată, duminică dimineaţă, în cartierul Podul Vadului din cauza lipsei de curent la Staţia de pompare care alimentează întreaga zonă.

 

Știre inițială

Cel mai mare operator de apă şi canalizare din Prahova, societatea comercială Hidro Prahova, anunţă, duminică, sistarea furnizării apei potabile în mai multe localităţi, în urma problemelor cauzate de ploile torenţiale şi furtuna din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Astfel, distribuţia apei potabile a fost oprită, duminică, în oraşele Sinaia (zona centrală, cartierele Izvor şi Platou Izvor), Buşteni (cartierele Zamora şi Poiana Ţapului) şi Azuga, „din cauza condiţiilor meteo extreme înregistrate în noaptea de 30/31 iulie 2021, care au afectat captările de apă de unde se alimentau toate zonele avariate, în urma căderii aluviunilor de pe versanţi”.

Hidro Prahova precizează că în cele trei localităţi ”este obligată să menţină sistarea apei potabile, începând de astăzi, 31 iulie 2022, ora 9.30, până la decolmatarea captărilor respective”, iar reluarea furnizării apei potabile către utilizatorii vizaţi se va face ”în cel mai scurt timp posibil, în funcţie şi de evoluţia condiţiilor meteo, la parametrii de calitate corespunzători”.

Tot duminică, distribuţia apei potabile a fost sistată duminică, de la ora 10, şi în oraşele Breaza (cartierul Bobolia) şi Comarnic (cartierul Podul Vadului), precum şi în comuna Poiana Campina. Cele trei localităţi sunt afectate din cauza lipsei de curent la staţia de pompare care alimentează întreaga zonă. Oprirea furnizării apei se va menţine până la remedierea situaţiei de către echipa de intervenţii a societăţii Electrica, precizează furnizorul de apă.