Ionuț Trupină, Librăriile Humanitas: Amenzile Consiliului Concurenței sunt nejustificate și pun mari probleme de existență pentru firmă. Vor impacta toată piața de carte în cascadă

Librăria Humanitas

Amenzile date de Consiliul Concurenței editurii și librăriilor Humanitas sunt nejustificate, pun mari probleme de existență pentru firme și vor impacta toată piața de carte în cascadă, declară, într-un interviu pentru Economedia, Ionuț Trupină, Director General al librăriilor Humanitas, care spune că librăriile și editurile nu pot fi acuzate de cartel doar pentru că au depus împreună o plângere în instanță.

Ionuț Trupină afirmă că Librăriile Humanitas au vândut cărți către Bookster între toamna anului 2015 și vara anului 2017, când „biblioteca” a încetat să mai trimită comenzi. Însă între Editura Humanitas și Bookster nu a existat relație comercială, spune el.

Disputa cu Bookster a apărut la sesizarea Asociației Editorilor Din România (AER), care a sesizat că Bookster cumpără cărți ca orice societate comercială, dar apoi le închiriază, comportându-se ca o bibliotecă publică și făcând venituri din închirierea cărților, fără să plătească drepturi de autor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Atunci AER a făcut o somație. Când nu s-a întâmplat nimic cu somația, mai multe edituri, printre care și Editura Humanitas, au decis să se adreseze instanței. Editura Humanitas este cea implicată în procesul în instanță cu Bookster, nu Librăriile Humanitas. AER și cele 10 edituri au reclamat faptul că Bookster închiriază cărți, produce venituri și nu plătește drepturi de autor. Scopul final era de a proteja drepturile de autor ale autorilor pe care editurile îi reprezentau. Este o situație similară cu un magazin de închiriat DVD-uri, o parte din venituri se duce către casa care a produs filmul. Or, aici nu se întorcea nimic dinspre Bookster către autori”, povestește Ionuț Trupină.

Ulterior, Asociația Educație pentru Toți Copiii, care deținea la acel moment brandul Bookster, a făcut o plângere către Consiliul Concurenței. Conform lui Ionuț Trupină, asociația a acuzat un cartel în piața de carte și intenția de scoatere a Bookster din piață: „A părut ca o măsură de răzbunare a faptului că editurile au mers în instanță”.

Consiliul Concurenței a deschis în 2021 investigația care a vizat activitatea editurilor, a librăriilor și a Bookster în perioada 2017-2020, iar aceasta s-a încheiat acum, în 2024, cu amenzi totale de circa 5,9 milioane de lei către șase librării și edituri și către Asociația Editorilor din România. Editura Humanitas a primit o amendă de 365.718,84 lei, în timp ce Librăriile Humanitas au primit o amendă de 582.362,94 lei. Autoritatea de concurență a constatat în urma investigației că „cele șase companii împreună cu asociația de profil din domeniu și-au coordonat strategiile comerciale și au limitat comercializarea de carte către entitățile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020”.

Ionuț Trupină afirmă că acuzațiile de cartel și coordonare ale Consiliului Concurenței, dar și amenzile date sunt nejustificate.

În primul rând, potrivit lui, este nejustificat că au fost amendate librăriile. Reprezentantul Humanitas susține că conflictul se desfășura între edituri (nu librării), cele care aveau contracte de copyright cu autorii și le puteau proteja drepturile de autor, și Bookster. Librăriile nu puteau face aceste lucruri, fiind doar retaileri, care nu închiriază cărți, și doar le vând, neavând statut de bibliotecă.

De asemenea, el spune că este nejustificat și faptul că editurile au fost amendate. Potrivit lui, nu se poate spune nici că o editură care produce cărți era în concurență directă cu Bookster, deoarece cărțile produse de aceasta se găseau în aproape orice librărie fizică și online. De altfel, menționează el, Bookster a continuat să vândă cărți ale Librăriilor Humanitas chiar și după ce relațiile contractuale dintre cele două s-au încheiat, pentru că Bookster putea cumpăra orice carte de la orice editură, de la orice librărie, ținând cont de faptul că majoritatea editurilor lucrează cu mare parte din librăriile din toată țara. „Editurile sunt producători și au nevoie de retaileri, astfel că lucrează cu toate tipurile de librării pentru a-și vinde produsele”, afirmă el.

Trupină mai susține că este nejustificată și acuzația de cartel.

„Nu există nicio dovadă a niciunei înțelegeri între oricare două entități din cele 6 amendate. Nu a existat cartel. Principalul argument al Consiliului Concurenței este că câteva edituri plus AER au dat Bookster în judecată. Discuțiile despre proces au început în boardul AER, dar Librăriile Humanitas nu sunt membru AER, nu au fost în ședințe, în board, nu au fost în nimic ce ține de acest proces. Chiar dacă toți cei implicați au livrat cărți către Bookster, iar în intervalul supus investigației 2017-2020 au vrut să livreze în alte condiții comerciale, fiecare firmă este liberă să își stabilească politica comercială, nu este treaba Consiliului Concurenței. Raportul Consiliului Concurenței este slab și nesusținut de probe”, afirmă el. Librăriile Humanitas și Cărturești nu au fost parte din procesul depus în instanță împotriva Bookster și cu toate acestea au fost amendate.

Ionuț Trupină afirmă că Editura și Librăriile Humanitas vor contesta amenzile date Consiliului Concurenței.

„Noi știm că suntem nevinovați și că nu am făcut nimic din ce ne acuză Consilliul Concurenței”, spune el.

Totuși, reprezentantul Librăriilor spune că amenzile trebuie plătite în 30 de zile de la publicarea motivării, lucru care va avea un impact major asupra business-ului în particular, dar și asupra pieței de carte din România în general. Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, spunea joi că „sancţiunile sunt severe, dar nu atât de severe încât să pericliteze existenţa actorilor în piaţă”.

„În primul rând, vă spun că amenzile primite de rețele de librării vor impacta toată piața de carte în cascadă, pentru că librăriile au încasări din vânzările zilnice. Plătind aceste amenzi, nu poți să îți plătești furnizorii, editurile. Nu va impacta doar librăriile, ci și editurile, care cel puțin pentru o vreme vor încasa mai puțin de la librării. În mod particular, în cazul nostru, al librăriilor Humanitas, domnul Chirițoiu au avut disponibile cifrele. Ne aflăm într-o situație critică. În 2020 în pandemie am avut o pierdere de 1,37 milioane de lei, în 2021 o pierdere de 690 mii lei, în 2022 o pierdere de 408 mii lei, iar în 2023 o pierdere de un milion de lei. Adică avem o pierdere în ultimii 4 ani de 3,5 milioane de lei. O amendă de încă 580 mii lei pune mari probleme de existență a firmei”, afirmă Ionuț Trupină.

Potrivit lui, sunt mai mulți factori pentru care Librăriile Humanitas au funcționat în ultimii ani pe pierderi, iar amenda doar va adăuga la aceștia. „În 2020, când a fost pandemia, librăriile au fost închise 2 luni, iar Humanitas, cu 2-3 excepții, a fost obligată să plătească chiriile. În cazul mall-urilor a intervenit Guvernul. În cazul nostru, pentru că avem librării stradale, au fost 3 situații în care proprietarii ne-au înțeles și au fost de acord să nu plătim chiria cât ținem închis. Apoi câteva luni lumea a fost temătoare, intra foarte puțin în librării. Ulterior, au apărut creșterea cheltuielilor și neîntoarcerea publicului în librării ca înainte de pandemie. În pandemie s-a creat o tendință foarte mare de cumpărare online, care s-a mai păstrat și după. În cazul librăriilor Humanitas mai e o situație: noi am încercat să rămânem cât mai apropiați de conceptul de librărie clasică. La noi, majoritatea produselor din librării sunt cărțile, 80% din ponderea cifrei de afaceri e cifra făcută din vânzarea de carte. Au crescut salarii, costul hârtiei, costuri tipografice, asta s-a văzut în prețul cărților. Așadar, am avut o combinație a menținerii valorice a vânzărilor de carte, din cauza creșterii prețurilor la cărți”, a detaliat Trupină.

Între timp, Tribunalul București, pe rolul căruia este acest proces, a respins în iunie 2o23 plângerea editurilor și a AER împotriva Bookster, însă decizia este în primă instanță și poate fi atacată.

Context. Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că a amendat marile librării și Asociația Editorilor cu circa 5,9 milioane de lei (1,2 milioane de euro), pentru că s-au coordonat să limiteze comercializarea de cărți către „biblioteca pentru corporatiști” Bookster. Cea mai mare amendă a primit-o Cărturești, de 4 milioane de lei. Investigația Consiliului Concurenţei a început în anul 2021.

Amenzile au fost aplicate astfel:

  • Curtea Veche Publishing S.R.L. – 422.220,85 lei
  • Nemira Publishing House S.R.L. – 324.636,37 lei
  • Humanitas S.A. – 365.718,84 lei
  • Publica Com S.R.L. – 174.677,34 lei
  • Direct Client Services S.R.L. (Librăriile Cărturești) – 3.982.290,66 lei
  • Librăriile Humanitas S.A. – 582.362,94 lei
  • Asociația Editorilor Din România – 115.696,04 lei

Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că cele șase companii împreună cu asociația de profil din domeniu și-au coordonat strategiile comerciale și au limitat comercializarea de carte către entitățile care gestionau biblioteca Bookster, în perioada 2017 – 2020.

Bookster achiziționa cărți de la edituri și librării, care apoi erau puse la dispoziția abonaților în baza unui abonament plătit de companiile angajatoare ale cititorilor, arată Consiliul Concurenței.

Edituri și librării au transmis, miercuri și joi, reacții la anunțul Consiliului Concurenței. Curtea Veche Publishing transmite că consideră amenda anunțată de Consiliul Concurenței „una nemeritată și abuzivă și trădează o profundă neînțelegere a industriei de carte de către Consiliului Concurenței”. Cărturești a transmis că „respinge fără rezerve concluziile și declarațiile publice fără substanță, temei legal și competență prin care Consiliului Concurenței susține pretinsa încălcare a regulilor în domeniul cultural”. Nemira Publishing House anunță că va contesta în instanţă sancţiunea primită din partea Consiliului Concurenţei, în valoare de 324.636 lei, pe care o consideră netemeinică.

Investigația a fost declanșată în 2021 ca urmare plângerii înaintate de Asociația Educație pentru Toți Copiii, care deținea atunci biblioteca Bookster.

Anterior, în anul 2019, zece dintre cele mai mari edituri din țară și Asociația Editorilor din România (AER) au reclamat o firmă și o asociație, care operează biblioteca Bookster, pentru „acțiune în concurența neloială”. În proces apare ca pârât și Ministerul Culturii, instituția căreia îi revine sarcina să autorizeze biblioteci.

În prezent, proprietarul actual al Bookster anunță că nu are nicio legătură cu plângerea făcută editurilor și investigația derulată de Consiliul Concurenței pe piața de carte. Grupul OCTRA susține că a cumpărat brandul Bookster în urmă cu patru ani, iar în prezent nu are nicio legătură cu Asociația Educație pentru Toți Copiii, cea care anterior deținea biblioteca și care a depus plângerea la Consiliul Concurenței.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: