Bursele europene au închis joi în scădere accentuată, după decizia de politică monetară a Fed

bursa-economie-criza

Bursele europene au închis joi în scădere accentuată, deoarece investitorii regionali au reacţionat la cea mai recentă decizie de politică monetară a Rezervei Federale a SUA şi la datele privind inflaţia din această ţară, transmite CNBC, conform News.ro.

Indicele Stoxx 600 a închis în declin cu 1,3%, inversând câştigurile ferme de miercuri. Toate sectoarele au terminat în roşu, acţiunile auto conducând pierderile, cu o scădere de 2,4%, după ce au atins cel mai redus nivel din ultimele patru luni în timpul tranzacţiilor.

Declinul a apărut în timp ce piaţa a analizat o serie de ştiri din sectorul auto de săptămâna aceasta, în special planul Uniunii Europene de a impune tarife mai mari producătorilor chinezi de vehicule electrice şi o anchetă din Marea Britanie privind declaraţiile companiilor privind emisiile.

Acţiunile grupului francez de IT Atos au scăzut iniţial cu 14% după ce a anunţat vânzarea unităţii sale de consultanţă Worldgrid, înainte de a reveni în verde. Compania a acceptat săptămâna aceasta un acord de salvare menit să dilueze în mare măsură acţionarii existenţi.

Acţiunile platformei de transfer de bani Wise au scăzut cu 15% înainte de a reduce uşor pierderile, după ce fintech-ul britanic şi-a redus previziunile privind creşterea şi marjele, ca parte a rezultatelor sale pe întregul an.

Investitorii globali analizează, între timp, decizia de miercuri a Fed de a menţine dobânda fondurilor federale la 5,25% până la 5,5% şi de a anticipa o singură reducere a dobânzii de referinţă în acest an, faţă de cele trei estimate anterior.

Indicele german DAX a scăzut cu 1,97%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 2,09%, iar indicele londonez de referinţă FTSE 100 cu 0,68%. Indicele italian FTSE MIB a pierdut 2,21%, în timp ce indicele IBEX 35 de la Madrid a coborât cu 1,54%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *