Oficial Guvernul va discuta în ședința de joi proiectul pentru plata pensiilor înainte de Paște

bani, lei, bancnote

Guvernul va discuta, în ședința de joi a Executivului, hotărârea privind plata pensiilor înainte de Paște. Circa 2,4 milioane de pensii vor fi plătite prin cont bancar și tot atâtea prin poștă. Ministerul Muncii avea probleme în a plăti mai devreme pensiile pe card, din cauza unei convenții cu băncile. De aceea, este necesară o hotărâre de guvern. În mod normal, pensionarii care încasează pensia pe card o primeau în jurul datei de 12 a fiecărui luni.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune devansarea plăților cu pensii și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special în valoare totală de 9.331.399.000 lei”, se arată în proiect.
Prin prezentul act normativ se propune:
-Devansarea tranșelor II și III aferente plăților lunii mai 2024 în valoare de 2.300.524.000 lei, pentru pensii și pentru alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, efectuate de către C.N. Poșta Română S.A, în luna aprilie 2024, astfel:
– Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, aprobat prin Legea nr. 422/2023 suma de 1.961.165.000 lei;
-Pentru bugetul de stat pe anul 2024, aprobat prin Legea nr. 421/2023 suma de339.359.000 lei;
-Devansarea plăților aferente lunii mai 2024, prin băncile comerciale, pentru pensii și pentru alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, în valoare de 7.030.875.000 lei, efectuate în luna aprilie 2024, astfel:
-Pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, aprobat prin Legea nr. 422/2023 suma de 6.346.977.000 lei;
-Pentru bugetul de stat pe anul 2024, aprobat prin Legea nr. 421/2023 suma de 683.898.000 lei.

Amintim că premierul Marcel Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, marți, la începutul ședinței de Guvern, să facă demersurile necesare pentru ca toate pensiile ssă fie plătite înainte de Paști.

„O rog pe doamna ministru să vorbească cu toate băncile din România, să vedem ce modificări trebuie făcute la convenții, și cu Poșta Română, astfel încât toți pensionarii să-și primească pensiile înainte de sărbătorile pascale”, a afirmat premierul Ciolacu.

Paștele ortodox esste sărbătorit în acest an pe 5 mai, astfel că perioada 3 – 6 mai este liberă potrivit Codului Muncii. De asemenea, ziua de 1 Mai este liberă, iar pentru 2 mai Guvernul a făcut „punte” pentru bugetari. Și unele companii private au acordat zi liberă pe 2 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *