Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că ordonanţa de urgenţă privind măsurile de digitalizare adoptată, marţi de Guvern, include şi pe cea referitoare la marile proprietăţi şi averi. Astfel a fost amânat termenul de pe 30 aprilie până la data de 30 septembrie pentru impozitul de 0,5% pentru clădirile cu o valoare de peste 2,5 milioane lei şi pentru mijloacele de transport cu valoare de peste 375.000 lei, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

El a adăugat că a fost făcută această amânare „pentru ca sistemul informaţional referitor la marile proprietăţi să poată să permită accesul la informaţii privind valoarea impozabilă a clădirilor”.

„Cea de-a treia categorie de măsuri este cea referitoare la marile proprietăţi, marile averi, a căror termen scadent era pentru data de 30 aprilie, am amânat şi s-a aprobat amânarea acestui termen până la data de 30 septembrie, pentru ca sistemul informaţional referitor la marile proprietăţi să poată să permită accesul la informaţii privind valoarea impozabilă a clădirilor”, a afirmat Marcel Boloş, la finalul şedinţei de marţi a Executivului.

Analize Economedia

studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat

El a mai spus că, „după cum se cunoaşte, pentru clădirile mai mari de 2,5 milioane lei şi mijloacele de transport cu o valoare de peste de 375.000 lei, impozitul de 0,5% era un impozit cu termenul scadent pentru 30 aprilie, iar în acest context pentru a avea acces la aceste categorii de informaţii pe care le-am menţionat, dar şi pentru a putea continua ceea ce înseamnă sistemul informatic necesar pentru acest tip de impozit, termenul s-a amânat până pe data de 30 septembrie 2024”.