A fost finalizată, duminică, turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș de pe Lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni al Autostrăzii Sibiu – Pitești, a anunțat secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
A fost folosit un complex de trei utilaje aduse special din Germania pentru turnarea asfaltului.
Această procedură a început acum două săptămâni cu primul fir de tunel, tunelul Alina, iar în această săptămână a început și a fost finalizat astăzi la prânz, cel de al doilea fir de tunel, tunelul Daniela.
Sistemul rutier a fost realizat prin turnare continuă, folosind cele 3 utilaje speciale, care au executat succesiv operațiunile necesare iar acestea au constat în:
Primul utilaj:
- așterne un strat de 18 cm de beton
- vibrează pentru a asigura un strat optim
- nivelează la cota stabilită
- armează stratul de beton pe zona rosturilor de lucru
Al doilea utilaj:
- așterne un strat de 7 cm de beton
- vibrează stratul așternut
- nivelează la cota finală (cota la care se va circula în tunel)
Al treilea utilaj:
- platforma care permite realizarea striațiilor care sa asigure o suprafață aderentă
- pulverizează la suprafața betonului turnat o soluție care are rol de impermeabilizare și care nu permite o evaporare rapidă a apei din betonul turnat.
Complexul de utilaje a asigurat turnarea a aproximativ 700 de metri cubi de beton în fiecare zi.
Lucrările care se vor desfășura în continuare la cele fire de tunel constau în realizarea instalațiilor, finisaje și conectarea lor la corpul principal al autostrăzii.
La construcția celor două fire ale tunelului se lucrează concomitent, 24 din 24 ore, 7 din 7 zile.



Antreprenorul are mobilizate în șantier, pe tot lotul, peste 550 persoane și 200 utilaje și echipamente de construcții.
Lucrările pe această secțiune au început în vara anului 2023, iar progresul fizic al acestora se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare (2027), antreprenorul având o mobilizare foarte bună și posibilitatea de a circula pe acest lot chiar de anul viitor (luna august), transmite Irinel Ionel Scrioșteanu.
Asociația Pro Infrastructură estima în iulie că secțiunea 4 a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești ar putea fi deschisă în iulie-august 2026.
Contractul pentru Lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni a fost semnat cu constructorul austriac PORR Construct SRL pe 15 noiembrie 2021, iar PORR a început lucrările primăvara anului 2023. Contractul, în valoare de 1,54 miliarde lei (fără TVA) este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.
În decembrie 2024, constructorul italian WeBuild a dat în circulaţie o secţiune de 16 kilometri din lotul 5 Curtea de Argeş – Piteşti (între Piteşti şi Băiculeşti) de pe Autostrada A1 Sibiu – Piteşti, cu 8 luni mai devreme faţă de termen. Lungimea lotului 5 este de 30,35 km. Iar diferența de traseu a fost deschisă traficului pe 11 iunie 2025. Lucrările de construcție a Secțiunii 5 a autostrăzii Sibiu – Pitești s-au finalizat înainte de termenul contractual, stabilit pentru 31 august 2025.
La ora actuală sunt în lucru alte 3 secțiuni ale autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), parte a coridorului 4 Pan-european:
– Secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni): 9,86 km. Termenul de finalizare contractual este anul 2027 dar în actualul ritm de lucru este posibil să fie deschisă circulația mai devreme (2026).
– Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni): 37,40 km. Termenul contractual de finalizare este 2028.
– Secțiunea 2 (Boița-Cornetu): 31,33km. Termenul contractual de finalizare este 2028.
Cele trei secțiuni, care au o lungime însumată de 78,8 km, fac parte din tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Pitești, prima autostradă din România care va traversa Carpații.

Sursa foto: LinkedIn/ PORR România