Petrom, liderul pieței carburanților din România a aplicat luni 05 ianuarie 2026 prima reducere a prețurilor din acest an, la patru zile după majorarea semnificativă a accizelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Astfel, benzina standard și motorina standard s-au ieftinit cu câte 4 bani pe litru, potrivit Monitorul Prețurilor.
La stațiile Petrom din Capitală, un litru de benzină standard costă luni 05 ianuarie 2026, între 7,50 lei și 7,56 lei, iar un litru de motorină standard, între 7,69 lei și 7,74 lei.
La stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, sunt afișate luni 05 ianuarie următoarele prețuri: 7,54 lei pentru un litru de benzină standard și 7,73 lei pentru un litru de motorină standard.


Precedenta modificare de prețuri avusese loc vineri 19 decembrie, la prânz, schimbare a care încheiat o serie de 9 ieftiniri aplicare în decembrie. La stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, erau afișate vineri 19 decembrie următoarele prețuri: 7,24 lei pentru un litru de benzină standard și 7,46 lei pentru un litru de motorină standard.
Seria ieftinirii carburanților de la Petrom a început joi 04 decembrie 2025.
| Data | Tip Modificare | Benzină Standard | Motorină Standard | Note |
| 04 Decembrie | Ieftinire (1) | Neschimbat | -4 bani | Startul ieftinirilor. |
| 05 Decembrie | Ieftinire (2) | -4 bani | -6 bani | Reducere consistentă la motorină. |
| 08 Decembrie | Ieftinire (3) | Neschimbat | -5 bani | A treia reducere a lunii. |
| 10 Decembrie | Ieftinire (4) | -4 bani | Neschimbat | A patra reducere a lunii.. |
| 11 Decembrie | Ieftinire (5) | Neschimbat | -4 bani | A cincea ieftinire din decembrie. |
| 13 Decembrie | Ieftinire (6) | -4 bani | -4 bani | Reducere egală pe ambele segmente. |
| 15 Decembrie | Ieftinire (7) | -7 bani | -7 bani | Cea mai mare reducere dintr-o singură zi. |
| 17 Decembrie | Ieftinire (8) | -4 bani | -4 bani | A opta modificare din lună. |
| 19 Decembrie | Ieftinire (9) | -7 bani | -5 bani | A noua ieftinire; preț scăzut la prânz. |
Benzina și motorina s-au scumpit de la 1 ianuarie, cu 34 de bani pe litru, respectiv 31, după ce în noul an a intrat în vigoare creșterea accizelor decisă de Guvern în vară.
La stația Petrom Vitan, monitorizată de Economedia, erau afișate joi 1 ianuarie 2026 următoarele prețuri: 7,58 lei pentru un litru de benzină standard și 7,77 lei pentru un litru de motorină standard.

Sursa foto: Petrom