Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut miercuri primul său discurs privind starea Uniunii Europene de la realegerea sa, urmat de o discuție cu eurodeputații, potrivit G4Media.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Europa se află într-o luptă pentru viitorul nostru. UE e în esență un proiect de pace, dar adevărul este că lumea de astăzi este necruțătoare. Europenii simt impactul crizei mondiale, că a crescut costul traiului zilnic. Nu putem să stăm cu mâinile în sân și să așteptăm să treacă furtuna. Europa trebuie să lupte pentru locul său într-o lume în care multe puteri importante dau dovadă de atitudine ambivalentă sau ostilă la adresa Europei. Acesta trebuie să fie momentul de independență al Europei. E vorba despre a avea libertatea și puterea de a ne hotărî propria soartă. Știm că putem face acest lucru. Sincer am pierdut șirul dăților când mi s-a spus că Europa nu poate face un anumit lucru, dar de fiecare dată Europa a dat dovadă de unitate și a izbândit. Întrebarea de azi e simplă: Europa e gata pentru acest lucru? Putem da dovadă de unitate? Avem voința politică să ajungem la un compromis sau dorim să lăsăm diferențele să ne paralizeze?”, a spus Ursula von der Leyen.

Ce planuri a menționat Ursula von der Leyen pentru UE?

  • Impunerea de noi sancțiuni (al 19-lea pachet), eliminarea combustibililor fosili din Rusia.

  • Folosirea activelor rusești înghețate pentru a oferi Ucrainei un împrumut.

  • Lansarea programului „Qualitative Military Edge” pentru investiții în capabilitățile militare ale Ucrainei.

  • Investiții în supravegherea spațiului în timp real și crearea unui „zid al dronelor” pentru statele baltice.

  • Crearea unui grup al donatorilor pentru reconstrucția Fâșiei Gaza.

  • Suspendarea sprijinului bilateral al UE pentru Israel.

  • Propunerea de sancțiuni împotriva miniștrilor extremiști și coloniștilor violenți.

  • Lansarea unui fond masiv pentru companiile tinere (UE + investitori privați).

  • Sprijinirea investițiilor în tehnologii digitale și tehnologii curate.

  • Lansarea unui acord pentru sprijinirea producției de baterii în Europa.

  • Crearea de piețe lider pentru produse curate și circulare.

  • Propunerea unui instrument financiar nou pentru oțel.

  • Propunerea unui act legislativ pentru locuri de muncă de calitate.

  • Lansarea unei strategii europene de combatere a sărăciei până în 2050.

  • Pachete de măsuri privind costul traiului (ex. facturile la energie).

  • Propunerea unui pachet privind infrastructura energetică – inițiativa „autostrăzi energetice”.

  • Prezentarea unui plan european pentru locuințe accesibile, inclusiv revizuirea normelor privind ajutoarele de stat.

  • Propunerea unei inițiative privind închirierile pe termen scurt.

  • Organizarea primului summit european privind locuințele.

  • Inițiativă comună cu industria pentru vehicule mici, la prețuri accesibile.

  • Sprijinirea producerii unui automobil electric european.

  • Mărirea bugetului de promovare și lansarea campaniei „cumpărați alimente europene”.