Forul mondial al fotbalului (FIFA) este acuzat de faptul că nu s-a preocupat de fani şi că îşi desfăşoară politicile într-un univers paralel privind politicile controversate de bilete pentru ediţia de anul viitor a Cupei Mondiale, conform agenţiei DPA, citată de Agerpres.
Miercuri a început perioada de zece zile în care fanii care deţin un card Visa pot aplica pentru a se număra printre primii care să cumpere bilete de la data de 1 octombrie pentru turneul final al Cupei Mondiale, care va fi organizat în comun de SUA, Canada şi Mexic.
Totuşi, cei care au primit intervale de timp pentru mai târziu ar putea plăti mai mult pentru aceleaşi bilete, FIFA intenţionând să aplice preţuri variabile la biletele pentru turneul final al Cupei Mondiale.
Politica variabilă de preţuri diferă de preţurile dinamice prin elementul uman în cadrul sistemului de gestionare a modificărilor, decât să fie lăsat la îndemâna unui algoritm automat care să urmărească cererea de bilete.
Surse apropiate acestui proces au precizat că acest mecanism ar trebui să genereze o curbă abruptă mai mică în ceea ce priveşte creşterea preţurilor decât în cadrul unui model de preţuri dinamice.
Totuşi, abordarea FIFA a atras critici din partea grupurilor de fani, chiar şi din partea candidatului pentru primăria New York, Zohran Mamdani, care au trimis o petiţie denumită ”Sfârşitul Jocului Lăcomiei” într-un demers de protest faţă de această politică.
Ronan Evain, directorul executiv al asociaţiei Football Supporters Europe (FSE), a declarat pentru agenţia de ştiri PA: ”Credem că FIFA trimite mesajul greşit prin avansarea unor preţuri variabile disponibile pentru Cupa Mondială”.
”Argumentul lor cheie potrivit căruia cadrul legal din SUA nu le-ar permite să facă altfel, îl consider foarte greu de crezut”, a mai spus Evain.
”FIFA este complet iresponsabilă şi va fi o Cupă Mondială scumpă, transportul în SUA va fi scump, accesul către stadion va fi scump, foarte greu fără vreun mijloc de transport public”, conform lui Ronan Evain.
”Nimic din acest demers nu este în controlul FIFA. Ceea ce FIFA controlează este preţul biletelor sale şi unul dintre lucrurile pe care le poate face forul mondial este să acţioneze, cel puţin simbolic, ca să reducă din costul general al competiţiei pentru meciurile la care merg fanii. Este foarte greu să înţelegem, când FIFA are rezerve uriaşe şi nu are nevoie deloc să crească veniturile din bilete. Din păcate, FIFA trăieşte foarte mult într-un univers paralel, nu îi pasă de fani sau de opinia publică”, a mai spus Evain.
”Este un avertisment pentru fotbalul din Europa că ne trebuie legi serioase de protecţie a consumatorului pentru a evita ca aceste lucruri să intre pe piaţa europeană”, a mai avertizat directorul executiv al Football Supporters Europe.
Petiţia lui Mamdani cere FIFA să abandoneze politica sa de preţuri, să plafoneze preţul biletelor revândute şi să lase 15% din preţul biletelor către rezidenţii locali, ca o formă de discount.
”Este timpul să punem capăt jocului lacom şi să găzduim o Cupă Mondială la care toţi oamenii din New York să îşi poată permite să se bucure”, se arată într-un mesaj postat pe site-ul de campanie al lui Zohran Mamdani.
Miercuri au fost apărut mesaje online ale fanilor care vorbeau despre dificultăţi în accesarea etapelor de dinainte de vânzare.
Fanii care pot aplica pentru a se înscrie în campanie de preselecţie în cumpărarea biletelor până la 19 septembrie nu au posibilitatea să vadă preţurile, potrivit surselor, dar FIFA a confirmat că biletele vor începe de la preţul de 60 de dolari pentru toate meciurile din faza grupelor.
Aplicaţiile făcute pentru bilete în această perioadă de zece zile nu se desfăşoară pe principiul primul venit şi primul servit, iar cineva care aplică în ultimul minut din 19 septembrie are aceleaşi şanse ca cineva care aplică în prima zi a perioadei, în ziua de miercuri.
Obţinerea accesului în perioada de pre-vânzări care începe de la 1 octombrie va da fanilor posibilitatea să cumpere bilete individuale, precum şi bilete specifice unui anumit stadion sau pentru o anumită echipă.
”Modelul de preţuri adoptat la nivel general reflectă practica actuală şi de dezvoltare a pieţei în evenimentele majore sportive şi de divertisment organizate în mod curent, inclusiv în fotbal. Suntem preocupaţi să asigurăm acces echitabil la meciurile noastre pentru fanii actuali şi cei posibili, oferim deopotrivă bilete pentru faza grupelor care încep de la 60 de dolari, un preţ foarte competitiv pentru un eveniment sportiv major la nivel global organizat în SUA”, a explicat un purtător de cuvânt al FIFA.
”FIFA poate confirma faptul că va păstra alocări care sunt puse deoparte pentru anumite categorii de fani şi că aceste alocări vor fi stabilite la un preţ fix”, conform oficialului FIFA.
”Platforma de revânzare a FIFA va furniza fanilor posibilitatea să vândă sau să achiziţioneze bilete pe piaţa secundară cu o metodă sigură şi corectă, aşa cum permite legislaţia SUA. Faptul că activitatea pieţei secundare este deschisă în mod legal lasă posibilitatea de a avea un model de vânzare a biletelor care reflectă responsabilitatea noastră de a furniza acces fanilor, în timp ce în acelaşi timp permite aceeaşi valoare este menţinută pentru redistribuţie în jocul la nivel global”, a mai spus oficialul.
Este important de subliniat, în calitate de organizaţie non profit, veniturile pe care FIFA le generează din Cupa Mondială sunt reinvestite în alimentarea dezvoltării jocului prin cele 211 de federaţii membre. FIFA se aşteaptă să reinvestească mai mult de 90% din investiţiile bugetate pentru ciclul 2023-2026 pentru a creşte semnificativ dezvoltarea la nivel global a fotbalului. Fără sprijinul financiar al FIFA mai mult de 50% din federaţiile membre ale FIFA nu pot funcţiona.
FIFA, criticată pentru politica de preţuri la biletele pentru Cupa Mondială de fotbal din 2026
