Un număr de trei produse marca Knorr şi unul Delikat vor fi retrase din magazine, deoarece unele pachete pot conţine fragmente de metal şi cauciuc şi, prin urmare, nu sunt adecvate pentru consum, a transmis producătorul, într-un comunicat de presă transmis, duminică, Agerpres.

“(…) Unilever a decis să retragă de pe piaţă un număr limitat de pachete din sortimentele Delikat Borş Magic cu legume, Knorr – punga magică – condimente pentru porc cu usturoi şi afumătură, Knorr supă cu pui cu tăiţei şi Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi. S-a constatat că, din cauza avarierii unui echipament din fabrică, unele pachete pot conţine fragmente de metal şi cauciuc şi, prin urmare, nu sunt adecvate pentru consum”, se menţionează în comunicat.

Această retragere vizează produsele: Delikat Borş Magic cu legume (Lotul 528003C93, data de valabilitate până la 31.10.2026), Knorr pungă magică, condimente pentru porc (Loturile 528630C93 şi 528730C93, data de valabilitate până la 31.01.2027), Knorr supă cu pui cu tăiţei (Lotul 527810C93, data de valabilitate până la 31.10.2026) şi Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi (Lotul 528008C93, data de valabilitate până la 30.04.2027).

“Toate celelalte produse Delikat şi Knorr sunt complet sigure pentru consum şi respectă standardele stricte de calitate şi siguranţă ale companiei Unilever. Dacă deţineţi unul sau mai multe pachete de Delikat Borş Magic cu legume, Knorr – punga magică – condimente pentru porc cu usturoi şi afumătură, Knorr supă cu pui cu tăiţei şi Knorr fix pentru pui crocant cu usturoi, din loturile menţionate, vă rugăm să nu îl consumaţi şi să îl returnaţi în magazinul de unde l-aţi cumpărat pentru a primi banii înapoi – sau să contactaţi Serviciul pentru Clienţi la: 0800.150.150. Procesele noastre de producţie sunt atent monitorizate pentru a asigura cele mai înalte standarde de siguranţă alimentară, a fost un caz izolat şi măsurile luate vor preveni apariţia unor situaţii similare”, precizează producătorul.

Unilever subliniază că îşi desfăşoară activităţile sale de producţie conform celor mai înalte standarde internaţionale de calitate şi siguranţă, iar orice abatere de la aceste norme este tratată cu maximă seriozitate şi responsabilitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -