Aproape 840 de curse aeriene operate pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti au avut întârzieri în interval de o săptămână

aeroport, muncitori sezonieri, henri coanda sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Aproape 840 de curse aeriene operate pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti au înregistrat întârzieri mai mari de 30 de minute, în săptămâna 11-18 august, transmite News.ro. Aproape jumătate dintre acestea au fost cauzate de întârzieri sau rotaţii ale echipajelor sau aeronavelor.

“În intervalul 11-18 august 2022, pe Aeroportul “Henri Coandă”, un număr de 839 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 95 mai multe faţă de săptămâna anterioară. Dintre acestea, aproape jumătate (410) au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor. Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (254 de zboruri), Ryan Air (133), Tarom (133 de zboruri) şi Blue Air (122)”, au transmis, joi, reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
În aceeaşi perioadă, opt zboruri au fost anulate, unul singur dintre acestea fiind operat de una dintre cele patru companii menţionate.
În intervalul 11-18 august, pe AIHCB au fost operate 2.333 de zboruri (2.192 regulate şi 41 neregulate).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: