Iohannis: Din 15 mai se elimină portul măștii la exterior (cu câteva excepții), se elimină restricțiile de circulație noaptea și magazinele revin la program normal / Nunțile și botezurile fără restricții de persoane dacă toți participanții sunt vaccinați

klaus iohannis mesaj paste catolici sursa foto: Captură video

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi relaxări substanțiale ale măsurilor restrictive. El a prezentat un calendar al măsurilor, care începe chiar din 15 mai, când dispare obligativitatea măștii, dispar restricțiile de circulație noaptea, iar magazinele pot reveni la programul normal de funcționare.

Principalele declarații ale președintelui Iohannis:

  • Am discutat despre pandemie, campania de vaccinare și măsuri de relaxare
  • Datorăm mulțumiri personalului sanitar
  • Trebuie să ne fie foarte clar că suntem deja în plină pregătire pentru România post-pandemică. Dacă ne vaccinăm cu toții, pandemia se va reduce și se va termina
  • Nu îmi doresc ca România post-pandemie să fie identică cu cea de dinaintea pandemiei. Am suferit mult, am învățat mult, avem șansa să facem o Românie mai bună
  • E timpul să facem reforme, școli mai sigure, sistem sanitar mai sigur, în care economia crește, în care facem investiții, în care salariile cresc
  • Am avut în ultimele săptămâni o evoluție încurajatoare, numărul de bolnavi a scăzut, a scăzut numărul de persoane la ATI și numărul de decese de Covid. Campania de vaccinare a prins viteză: avem zilnic peste 100.000 de persoane vaccinate și am parcurs deja un drum lung, însă e nevoie de mult mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm
  • În ședința de azi am adoptat câteva ținte de vaccinare: la 1 iunie – 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 august – 7 milioane de persoane vaccinate
  • Ne pregătim de relaxare, dar o relaxare precaută, cu un calendar care ne permite să reluăm multe activități
  • Vom avea o relaxare pas cu pas, am elaborat calendarul cu acești pași până pe 1 septembrie. Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie rexpectate măsurile în vigoare și să ne vaccinăm
  • Măsurile concrete de relaxare pe care le-am discutat sunt
  • Prima etapă de relaxare e în 15 mai, următoarea etapă e 1 iunie, apoi 1 iulie și 1 august
  • Din 15 mai se elimină portul măștii la exterior cu câteva excepții (piețele, târgurile, stațiile de transport public, mijloacele de transport public)
  • Din 15 mai se elimină restricțiile de circulație noapte și se elimină restricțiile de funcționare ale magazinelor
  • La nunți, botezuri, mese festive – de la 1 iunie pot participa la exterior maxim 70 de persoane. La interior pot participa maximum 50 de persoane. Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, dispar restricțiile
  • În sălile de sport, dacă organizatorul garantează că toți participanții sunt vaccinați, numărul de persoane poate crește
  • Școli: noi păstrăm normele care țin de rata de incidență (cele trei scenarii). E previzibil ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde și majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci la școli se aplică normele de până acum. E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “Dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, dispar restricțiile”

    Cine garantează?
    Cum garantează?
    Cine sancționează ?
    Cum?
    Iei cocalar cu cocalar si-l verifici la Securitate daca e vaccinat?
    Misiune imposibila!

    Revenirea la normalitate inseamna si:
    – continuarea defrisarilor?
    – omorârea ursilor tot de austrieci si alți pseudoprinti?
    – autoturismele SH si tonele de gunoi vor intra la fel de liber in Romania pentru depozitare ?
    Merci.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.