Interes major pentru un rar disc de vinil al trupei Beatles scos la licitație/ Numele de familie al lui Paul McCartney este scris greșit pe disc

disc Beatles licitatie Sursa foto: Stacey's Auctioneers And Valuers

Un single Beatles timpuriu și rar se așteaptă să fie vândut la licitație cu până la 9.000 de lire sterline, după ce a atras interesul ofertanților din întreaga lume, scrie BBC.

Discul demonstrativ din 1962 conține melodiile de succes ale trupei Love Me Do și P.S I Love You și este unul dintre cele doar 250 din lume.

Este unic datorită faptului că numele de familie al lui Paul McCartney a fost scris incorect ca “McArtney”, a declarat specialistul în viniluri Rob Smee.

Vinilul a fost estimat să se vândă pentru o sumă cuprinsă între 7.000 și 9.000 de lire sterline atunci când va fi scos la licitație în Essex. Acesta a făcut parte dintr-un număr restrâns de piese presate și distribuite posturilor de radio și televiziune înainte de lansarea discului pe 5 octombrie 1962.

Rob Smee a spus că casa de licitații a primit întrebări de la fanii Beatles din întreaga lume înainte de vânzare.

“Acesta este un single Beatles deosebit de rar din primele zile ale carierei trupei”, a spus el.

“Fiind unul din doar 250, este de un interes deosebit pentru colecționarii Beatles, iar scrierea greșită a numelui lui Paul McCartney este autentică și interesantă în sine.”

 

Sursa foto: Stacey's Auctioneers And Valuers

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *