Primăria Capitalei deschide până la sfârșitul anului o Bancă de Alimente. Complexul aflat în construcție va avea și un centru de formare profesională în domeniul Horeca

complex lira banca de alimente Sursa imagine (proiect): Nicușor Dan/ Facebook

Bucureștiul va avea la sfârșitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România, anunță primarul recent reales Nicușor Dan.

Primăria Capitalei, prin Direcția de Asistență Socială, construiește în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale care va avea mai multe funcțiuni: o Bancă de Alimente, o cantină socială, un Centru de formare profesională în domeniul Horeca pentru persoane vulnerabile, un centru de informare și consiliere pentru femei și centre de zi pentru copii și adulți cu dizabilități. Complexul este format din 4 clădiri, una finalizată, 2 în curs de finalizare, iar la cea de-a patra lucrările au ajuns la 60%.

“Aici, colegii de la Asistență Socială vor colecta, depozita și distribui către persoanele aflate în nevoie alimentele donate de producători din industria alimentară și retaileri, alimente care nu mai pot fi vândute, dar sunt potrivite pentru consum. Spunem astfel stop risipei alimentare, îi ajutăm pe cei care din motive financiare se află în situații de risc și intrăm în rândul orașelor europene unde acest concept funcționează cu succes de mulți ani”, transmite Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Sursa imagine (proiect): Nicușor Dan/ Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *