Noi lucrări și restricții de circulație pe podul de la Brăila până la finele lunii august. CNAIR: „Deocamdată, suntem la capitolul cârpeli”

Pod Brăila 2024 Sursa : CNAIR

WeBuild, firma care a construit la Brăila al treilea pod ca mărime din Europa, nu dă semne că ar fi găsit rețeta asfaltică care să rezolve problema tasărilor și denivelărilor. CNAIR nu va recepționa lucrarea decât după ce constructorul va finaliza lucrările conform proiectului. Până atunci, statul român percepe penalități uriașe pentru fiecare zi de întârziere.

Sunt din nou probleme la podul peste Dunăre de la Brăila. Constructorul Webuild lucrează în prezent atât pe pod, cât și la drumul de legătură spre localitatea Măcin.

„Pe anumite porțiuni unde asfaltul a suferit deteriorări, intervin și îl refac. Deocamdată, putem să spunem că suntem la capitolul cârpeli. Asta nu exonerează constructorul de crearea unei rețete asfaltice pentru pod care să permită evitarea pe viitor a problemelor cu care ne confruntăm în prezent”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, pentru Economedia.

În zonele unde se lucrează au fost impuse restricții de circulație. Webuild a primit permisiunea de la CNAIR să efectueze lucrări punctual, acolo unde au apărut deteriorări sau denivelări în asfalt, până la finele lunii august 2024.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Inaugurat cu fast în iulie 2023, podul de la Brăila nu a fost recepționat încă de CNAIR, iar problemele care afectează construcția nu par să se mai termine.

La finele anului trecut au apărut o serie de tasări, pe care constructorul a încercat să le rezolve turnând un nou strat de asfalt. Recent au apărut aceleași probleme. Este vorba de denivelări destul de serioase, care măsoară și 10 centimetri în anumite zone.

Un exemplu este rampa de acces spre viaductul care duce spre Podul peste Dunăre, care prezintă din nou tasări pe malul dinspre Brăila.

„Din cauza intervențiilor pentru remedierea unor deficiențe apărute în stratul de uzură, au apărut făgașe, după valorile de temperatură înregistrate marți, 4 mai, cât și tasări la rampa viaductului dinspre Brăila. Trebuie efectuate lucrări pentru consolidarea rampei și readucerea la nivel”, explică purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Penalități de 0,1% pe zi din valoarea podului pentru fiecare zi de întârziere

Recepția Golden Gate-ului de România pare departe de a se realiza. Oficilii CNAIR spun că recepția lucrării ar fi trebuit făcută în octombrie 2023, iar pentru că acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum, statul român percepe penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea lucrării, care se ridică la 500 de milioane de euro.

„Din perspectiva noastră, ei sunt în regim de șantier, mai puțin calea de rulare care a fost deschisă circulației. Recepția se va face doar după ce lucrările vor fi realizate conform proiectului, inclusiv varianta de legătură până la Jijila”, mai spune Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Una din cele mai complexe lucrări de infrastructură din România

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa și una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură din România, a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, în prezența mai multor oficiali, inclusiv a președintelui Klaus Iohannis și a ministrului Sorin Grindeanu, după 5 ani de lucrări.

Contractul a fost semnat în ianuarie 2018, iar termenul inițial de finalizare a fost 2021. Ulterior, au fost avansate mai multe termene, care însă nu au fost respectate, iar costurile s-au ridicat la aproximativ 500 de milioane de euro, dar acestea este posibil să crească până la recepția lucrării. La puțin timp după inaugurare, au apărut primele probleme.

Mai întâi, în august 2023, pe podul care leagă judeţele Brăila şi Tulcea au fost descoperite denivelări. La finalul lunii august 2023, o filmare apărută în spațiul public arăta cum șuruburile podului se desprindeau ușor, iar CNAIR a dat vina pe neglijența constructorilor și, după verificări, a transmis că 0,4% dintre cele 100.000 de șuruburi erau slăbite.

Leagă trei provincii istorice

Podul peste Dunăre este cea mai scumpă construcție postrevoluționară și este dotat cu centru de monitorizare, senzori și sistem de dezumidificare. Pilonii podului au fost construiți cu ajutorul laserului, iar pentru întinderea cablurilor principale s-a folosit o procedură în premieră în România.

Cei patru piloni sunt ai podului dotați cu lifturi și scări de acces pentru mentenanță. Obiectivul care va face legătura între provinciile istorice Muntenia, Dobrogea și Moldova a fost deja botezat Golden Gate-ul României. Este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră.

Lungimea totală a podului este de 1974,3 metri, iar înălțimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundației. De asemenea, podul are trei deschideri: o deschidere principală (1.120 metri) și două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul brăilean și de 364,6 metri pe malul tulcean.

Pentru întinderea cablurilor principale, s-a folosit o procedură în premieră pentru România: s-au folosit fire de cablu de circa 5,44 milimetri, care au format pachete de câte 544 fire, iar toroanele, în număr de 16, au format, ulterior, cablul principal.

Au o lungime de 81.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că ar putea înconjura Pământul de două ori.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Adică -până acum- statul român ar avea de încasat penalități de (+/-) 24% (!?!) din valoarea lucrării? Aș vrea s-o văd și pe-asta…

  2. Pas cu pas băieți!
    V-ati pozat la inaugurare fară sa fi fost făcută recepția finală!
    Tudose să plătească ca a vrut poza ca Salvatore de patria!
    Si toti care au băgat capu’-n poză!😯

  3. Cum mai, marele “Golden Gate” de Romania care luni de zile le-a facut trafic ziarelor si campanie PSD-ului este la capitolul “carpeli”. Pai cam asa a fost tot timpul cu acest pod. Chiar si in prima zi cand au zis ca ii dau drumul parca la ora 1400 am trecut acolo spre Tulcea si bineinteles ca nu era deschiz, iar cozile imense…Carpeala marca Romania…Carpeala este brand-ul nostru de tara!

  4. Cred ca puțină înțelegere nu ar strica.este totuși un constructor important iar lucrarea monumentală.ii_am zorit aiurea și iată efectul.sunt de aici și am văzut cum a crescut această operă.cele bune

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.