În urma articolelor publicate de G4Media și Economedia privind perchezițiile DNA la sediul ELCEN și mențiunile referitoare la societatea ELECTRICOM S.A. și administratorul acesteia, Sorin Bonciu, potrivit cărora directorul Elcen Claudiu Crețu ar fi pretins peste 1,5 milioane de euro de la omul de afaceri Sorin Bonciu, redăm mai jos integral dreptul la replică transmis redacției.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„DREPT LA REPLICĂ

Subsemnatul, Sorin Bonciu, în calitate de persoană vizată de articolele publicate de dvs. referitor la perchezitiile DNA a unor reprezentanți ai societății ELCEN,

în conformitate cu dispozițiile legale privind protejarea demnității și reputației persoanei în spațiul public, cu principiile deontologiei jurnalistice, precum și cu prevederile legale regăsite în art.  70–75 și art. 252 Cod Civil, art. 30 alin. (6) din Constituția României, art. 8 și art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, vă adresez prezenta solicitare de publicare a unui DREPT LA REPLICĂ prin care dorim să clarificăm următoarele aspecte în raport de afirmațiile dvs. cuprinse în articolul STENOGRAME DIN DOSARUL DIRECTORULUI ELCEN, CLAUDIU CRETU – ANCHETE, autor ALIN IONESCU din data de 10 septembrie 2025:

ELECTRICOM S.A. nu a avut și nici nu are vreun fel de raport comercial sau de altă natură cu societatea ELCEN S.A. Totodată, nu există și nu a existat niciodată intenția societății noastre sau a subsemnatului de a vinde vreun imobil aflat în proprietatea noastră către societatea ELCEN S.A. De altfel, la simpla verificare (care intra în obligațiile dvs. jurnalistice) a hotărârilor Consiliului de Administrație a societății ELCEN S.A. (publicate în Monitorul Oficial al României) se poate lesne constata că nici din partea societății ELCEN S.A. nu exista vreo intenție de a cumpăra vreun teren din vecinătatea sa, cu atât mai puțin pe cel al societății noastre.

Vânzarea proprietății ELECTRICOM S.A. este de actualitate pentru orice persoană fizică sau juridică interesată, cu respectarea tuturor condițiilor legale impuse.

ADMINISTRATOR,

SORIN BONCIU”