Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că nu există condiţii obiective care să justifice o creştere a preţului carburanţilor la pompă şi le-a cerut tuturor instituţiilor abilitate să analizeze situaţia, transmit Agerpres și News.ro.

Bogdan Ivan a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă este posibil ca preţul la pompă să crească până la 9 lei litrul la benzină şi motorină.

“Consiliul Concurenţei şi alte instituţii trebuie să se pronunţe, să facă o analiză. În momentul de faţă nu sunt condiţii obiective care să justifice o creştere a preţului la pompă. Prin urmare, ar trebui ca instituţiile abilitate să facă aceste verificări, pentru că în momentul de faţă, pe lângă zona de producţie internă de combustibili, avem şi importuri masive şi avem o situaţie foarte clară pe piaţa de combustibili. Nu suntem în situaţia în care e Bulgaria, de exemplu, care este dependentă, în proporţie de aproape 100%, de rafinăria Lukoil”, a răspuns Ivan.

Acesta a precizat că România este şi exportator de benzină şi de motorină, deci este în situaţia în care are suficienţi carburanţi ca să nu se justifice o creştere a preţului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -
Carburanții s-au scumpit începând din 24 octombrie 2025, după o serie de ieftiniri, iar ultima majorare de preț a fost aplicată miercuri, 12 noiembrie 2025. Petrom, liderul pieței carburanților din România, a aplicat 10 scumpiri. În total, după aceste 10 modificări de prețuri, benzina s-a scumpit cu 24 bani pe litru, iar motorina, cu 44 de bani pe litru.

Miercuri, 12 Noiembrie 2025 (A zecea scumpire):

  • Benzina standard a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Prețul motorinei standard a rămas neschimbat.

Marți, 11 Noiembrie 2025 (A noua scumpire):

  • Prețul benzinei standard a rămas neschimbat.
  • Motorina standard a crescut cu 7 bani pe litru.

Vineri, 07 Noiembrie 2025 (A opta scumpire):

  • Benzina standard a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Motorina standard a crescut cu 9 bani pe litru.
  • Benzina a depășit pragul de 7,5 lei/litru 

Miercuri, 05 Noiembrie (A șaptea scumpire):

  • Benzina standard a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Motorina standard a crescut cu 4 bani pe litru.

Marți, 04 Noiembrie 2025:

  • Motorina standard a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Prețul benzinei standard a rămas neschimbat.

Vineri, 31 Octombrie:

  • Motorina standard a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Prețul benzinei standard a rămas neschimbat.

Miercuri, 29 Octombrie:

  • Motorina standard a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Prețul benzinei standard a rămas neschimbat.

Marți, 28 Octombrie:

  • Benzina a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Motorina a crescut cu 4 bani pe litru.

Sâmbătă, 25 Octombrie:

  • Benzina a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Motorina a crescut cu 4 bani pe litru.

Vineri, 24 Octombrie (prima scumpire din octombrie):

  • Benzina standard a crescut cu 4 bani pe litru.
  • Motorina standard a crescut cu 4 bani pe litru.
În ce priveşte Lukoil, Ivan a menţionat că există un grup de lucru care elaborează un act normativ.

“Sunt mai multe ministere responsabile. De la noi, de la Energie, a pornit draftul actului normativ, fiecare o să vină să îl completeze ulterior, Ministerul de Externe, Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, şi urmează să fie adoptat în Guvernul României şi să-l comunicăm. Ceea ce e foarte important să ştie atât oamenii care se uită la noi, cât şi cei care lucrează în reţelele Lukoil din România este că statul se preocupă să rezolve această situaţie cu un impact negativ minim atât asupra economiei româneşti, cât şi asupra angajaţilor”, a afirmat ministrul.
Referitor la variante unei administrări speciale, el a explicat: ”Sunt formule la care se lucrează acum, tocmai pentru a fi în acord şi cu sancţiunile internaţionale împotriva Federaţiei Ruse şi cu modul în care nu ne dorim să fie afectaţi niciunul dintre români, nici angajaţii companiei, nici partenerii comerciali, nici oamenii care alimentează astăzi la pompă”.
Referitor la scenariul estimat de analişti care susţin că preţul combustibilului la pompă va creşte cu cel puţin 10% dacă se va închide Rafinăria Petrotel şi România va fi nevoită să recurgă la importuri, Bogdan Ivan a afirmat: ”Nu vreau să intru în aceste detalii, pentru că în momentul de faţă România este şi exportator de benzină şi de motorină. Adică suntem în situaţia în care noi avem suficientă motorină şi benzină, iar în momentul în care apar aceste potenţiale modificări, tocmai din acest motiv facem acest act normativ, pentru a ne asigura că nu vor fi perturbaţii în piaţă şi pentru a ne asigura că este suficientă motorină şi benzină. Astăzi, la cum este configurată piaţa, este suficientă motorină şi benzină în România ca să nu se justifice o creştere a preţului, ca să fie foarte clar acest lucru”.