Producătorul italian de arme, Beretta, poartă negocieri pentru transfer complet de tehnologie în România, iar în acest sens a transmis oficial răspunsul la Cererea de Informaţii (RFI) lansată de Grupul de lucru SAFE condus de către şeful Cancelariei prim-ministrului României.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri Agerpres, este vorba despre fabricarea integrală în România a următoarelor produse: puşca de asalt NARP 5,56, pistolul semiautomat APX 9×19 şi aruncătorul de grenade de 40mm.
În acelaşi timp, pentru puştile cu lunetă 7,62 şi pentru mitralierele uşoare 5,56 şi 7,62, Beretta oferă producţie locală parţială. De asemenea, compania îşi exprimă disponibilitatea de a purta negocieri ulterioare pentru transfer complet de tehnologie şi pentru mitraliera compactă (submachine gun) 9×19.
“Fabbrica d’Armi Pietro Beretta S.p.A. a transmis oficial răspunsul la Cererea de Informaţii (RFI) lansată de Grupul de lucru SAFE condus de şeful Cancelariei Prim-Ministrului României. Documentul propune un model strategic şi cuprinzător de consolidare a capacităţilor industriale româneşti din domeniul apărării, contribuind totodată la rezilienţa ecosistemului european de apărare. Propunerea Beretta integrează producţie avansată, transfer de tehnologie şi implementare industrială pe teritoriul României, respectând în acelaşi timp cerinţele de conformitate ale Uniunii Europene şi principiile programelor de achiziţii coordonate în domeniul apărării. Compania pune la dispoziţie un portofoliu extins de soluţii de ultimă generaţie, concepute pentru a răspunde atât cerinţelor strategice ale României, cât şi celor mai înalte standarde internaţionale. Prin acest demers, Beretta propune o integrare solidă a României în Baza Industrială Europeană de Apărare, urmărind creşterea sustenabilă a capacităţilor locale fără a afecta autonomia naţională de producţie. Modelul industrial avansat propus este în linie cu obiectivele UE privind competitivitatea, sustenabilitatea şi coordonarea strategică în domeniul apărării”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii producătorului menţionează, totodată, că elementul central al propunerii este un program complet de transfer de tehnologie, conceput pentru a sprijini integrarea proceselor de fabricaţie în România.
“Iniţiativa strategică vizează consolidarea industriale locale şi a capacităţilor tehnice, sporirea independenţei operaţionale în producţia din domeniul apărării, stimularea colaborării cu partenerii industriali autohtoni şi sprijinirea obiectivelor de securitate naţională ale României prin investiţii pe termen lung. Beretta este pregătită să avanseze în dialogul cu autorităţile române pentru definirea detaliată a nivelului de localizare, stabilirea calendarului de implementare şi finalizarea Planului de Participare Industrială şi Transfer Tehnologic, în deplină concordanţă cu strategia naţională de apărare şi cu obiectivele programului SAFE”, notează sursa citată.
Beretta (Fabbrica d’Armi Pietro Beretta S.p.A.) este cel mai vechi producător de arme din lume şi membru-fondator al alianţei Beretta Defense Technologies (BDT), grup de companii din cadrul Beretta Holding, dedicat sprijinirii forţelor armate şi structurilor de aplicare a legii.
BDT este un lider european în segmentele sale industriale şi include companii de referinţă, precum: Beretta (Italia), Sako (Finlanda), RWS (Germania), Norma (Suedia) şi SwissP (Elveţia).

Sursa foto: dreamstime.com