Lanțul de pizzerii Fabio Pizza a fost amendat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pentru că a trimis e-mailuri comerciale nesolicitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a anunțat că a finalizat, în luna octombrie 2025, o investigație la operatorul Cucina di Fabio S.R.L. și a constatat încălcarea Regulamentului GDPR.

Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu:

– amendă în cuantum de 5.084 lei (echivalentul sumei de 1000 euro) pentru încălcarea art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

– amendă în cuantum de 10.169 lei (echivalentul sumei de 2000 euro) pentru încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) prin raportare la art. 15 și art. 17 din Regulamentul (UE) 679/2016.

Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri prin care petentul reclama faptul că operatorul i-a transmis mesaje comerciale nesolicitate prin e-mail, fără ca acesta să-și fi dat consimțământul în acest sens, precizează Autoritatea.

În cursul investigației, s-a constatat că operatorul a prelucrat adresa de e-mail a petentului în scop de marketing direct, fără a prezenta dovezi cu privire la obținerea consimțământului acestuia.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) 679/2016, potrivit cărora prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice.

De asemenea, s-a constatat că operatorul a colectat adrese de e-mail și a trimis mesaje comerciale prin poșta electronică fără să se asigure în prealabil că adresele de e-mail provin efectiv de la utilizatorii acestora și că destinatarii și-au exprimat în mod expres consimțământul pentru a le fi trimise comunicări comerciale prin aceste mijloace de comunicații electronice, procedură implementată fără respectarea art. 25 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) 679/2016.

“În același timp, în temeiul art. 58 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) 679/2016, s-a dispus operatorului măsura corectivă de a asigura conformitatea cu RGPD a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, prin adoptarea măsurilor tehnice și organizatorice necesare, inclusiv sub aspectul revizuirii sistemului de evidență deținut, a aplicațiilor informatice folosite și a instruirii corespunzătoare a personalului desemnat în acest scop, astfel încât prelucrarea datelor personale în scop de marketing direct prin transmiterea de comunicări comerciale prin servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, să se efectueze numai în baza consimțământului expres prealabil al persoanelor vizate.”, a mai transmis Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.